Un nou an școlar ar putea aduce în unitățile de învățământ copii imunizați împotriva COVID-19

Anunțul companiei Pfizer, potrivit căreia va depune documentația pentru autorizarea de urgență a vaccinului pe care îl produce pentru a putea fi administrat și copiilor cu vârste între 12 și 15 ani, determină autoritățile din România să ia în calcul posibilitatea ca din cel de-al treilea trimestru al anului să extindă campania de vaccinare pentru această categorie de vârstă.

Potrivit celor mai recente informații, în circa două luni ar putea veni autorizarea.

Estimăm că, într-o perioadă medie de două luni, vom avea autorizarea oficială, atât de la Agenţia Americană pentru Medicamente, cât şi de la Agenţia Europeană, aşa încât vom putea şi noi din trimestrul trei, probabil, să dăm posibilitatea şi celor care doresc cu vârsta între 12 şi 15 ani să se vaccineze”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiţă la Digi24.

Luni seara, Valeriu Gheorghiță a spus la Medika TV că sunt așteptate rezultatele mai multor studii derulate de Pfizer pe categorii de vârstă la copii, iar în funcție de rezultate și de aprobări, vaccinarea va începe imediat și în țara noastră. Acesta a subliniat că imunizarea copiilor este importantă, mai ales în contextul în care noile tulpini afectează și această categorie de persoane.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea