Sănătatea în România Știri

Un deputat și un primar, vaccinați cu AstraZeneca din lotul oprit de la utilizare. Ambii au același mesaj: “Să nu ne panicăm!”

sursa foto: Facebook

77.049 de români au fost vaccinați cu serul AstraZeneca din lotul ABV2856, în privința căruia autoritățile române au decis, aseară, să îl carantineze și să suspende folosirea sa, după ce o măsură similară a fost luată în Italia, ca urma a raportării unor probleme în cazul unor persoane vaccinate.

Doze din lotul respectiv au ajuns și au fost utilizate în județele Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui.

Printre persoanele care au fost vaccinate cu ser din lotul retras se numără și deputatul USR de Buzău Emanuel Ungureanu, membru în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților.

Acesta a scris, într-o postare pe Facebook, că se simte bine după vaccin și a îndemnat populația să nu intre în panică.

Să nu ne panicăm! După isteria declanşată de anunţul care face referire la un aşa-zis lot periculos de vaccinuri AstraZeneca compromise, cu numărul ABV2856, ţin să vă anunţ că m-am vaccinat şi eu cu o doză din acelaşi lot şi sunt foarte bine. Aştept cu nerăbdare să mă vaccinez şi cu a doua doză. Înţeleg precauţiile de la nivel european, dar să nu exagerăm. Sănătate!”, a scris parlamentarul.

Un mesaj similar are și fostul parlamentar USR Lucian Stanciu-Viziteu, care în prezent este primarul municipiului Bacău.

La începutul lunii martie m-am imunizat și eu cu vaccinul AstraZeneca din acest lot, de azi suspendat. Nu am avut efecte secundare majore. La fel ca mine, alte mii de români s-au imunizat cu vaccinul din acest lot și nici la ei nu există efecte secundare negative majore! Chiar și așa cred că este binevenită această măsură generată din dorința de precauție maximă. Procesul de imunizare trebuie să continue la fel ca și până acum. Scopul nostru este să ne reluăm cât mai repede viața de dinainte de pandemie, să ne putem vedea oricând cu părinții, bunicii și prietenii fără teama că am putea să-i infectăm pe cei dragi”, a scris, pe Facebook, Lucian Stanciu-Viziteu.

Din lotul primit de România luna trecută au fost retrase, în urma deciziei de aseară, 4.257 de doze, care se regăseau în centrele de vaccinare din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dolj, Gorj, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, precum și 60 de doze aflate la Centrul Regional de Depozitare Craiova.