Scandalul demiterii cercetătorului Costel Vînătoru de la şefia Băncii de Gene Buzău are o evoluţie interesantă. După ce printr-un ordin al ministrului Agriculturii, Adrian Oroş, emis săptămâna trecută, cercetătorul Costel Vînătoru a fost demis din funcţia de conducere a Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău, instituţie în curs de înfiinţare, şi în locul lui a fost trimis Adrian Chesnoiu, directorul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.), reacţiile din partea opiniei publice au fost extrem de dure în sprijinul lui Vînătoru.
Evoluţia subiectului a fost dezbătută amplu luni seară la emisiunea Medika Special, moderată de Doru Gheorghiade, iar surprizele n-au încetat să apară. Printre altele, de exemplu, Adrian Chesnoiu a explicat într-o intervenţie telefonică în direct că în week-endul trecut a scris de unul singur “Strategia de dezvoltare a Băncii de Gene Buzău”, document pe care ministrul Agriculturii i-a imputat lui Costel Vînătoru că nu l-a făcut şi l-a predat deja organelor de resort.
La rândul său, prin telefon, cercetătorul Costel Vînătoru a declarat că nu putea să realizeze o astfel de strategie atâta vreme cât Banca de Gene nu a fost înfiinţată oficial. În plus, Vînătoru a explicat că un astfel de document l-ar fi făcut într-o zi. Mai mult, în intervenţie şi Costel Vînătoru a zis că nu crede că s-ar mai putea întoarce la conducerea Băncii de Gene Buzău după ce autorităţile i-au aplicat un astfel de tratament umilitor şi a demarat politizarea cazului.
Mai multe detalii AICI.