România a ajuns să numere 15.362 de persoane diagnosticate cu infecție cu noul coronavirus, însă e și o veste bună: aproape jumătate dintre bolnavi, mai exact 7051 s-au vindecat și au fost externați. Partea dramatică a pandemiei de coronavirus din România este că sunt și aproape o mie de morți. Duminică, la orele după amiezii,. Autoritățile raportau un total de 952 de decese.
Cel mai mare focar din țară este la Suceava unde sunt 3.213 cazuri, iar la Bucureşti sunt 1.508. Judeţul Neamţ este singurul judeţ care a trecut de pragul de 700 de îmbolnăviri, iar Arad este singurul judeţ care a trecut de 600 de cazuri. Judeţele Botoşani, Braşov. Galaţi, Mureş au peste 500 de cazuri confirmate cu coronavirus.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 242 de pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 14.399 de persoane. Alte 19.887 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 256.749 de teste.