Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat miercuri că epidemia de Covid-19, care a contaminat peste 120.000 de persoane în întreaga lume, poate fi considerată o „pandemie”.
„Am făcut o evaluare, iar situaţia generată de Covid-19 poate fi caracterizată drept pandemie”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.
„Aceasta este prima pandemie cauzată de un coronavirus”, a adăugat el.
„Nu e doar o criză de sănătate publică, ci o criză care va afecta toate sectoarele, așa că fiecare sector și fiecare individ trebuie să se implice în lupta coronavirusului”, a spus Ghebreyesus.