O echipă de medici din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș au reușit excizia unei tumori retroperitoneale care îngloba rinichiul stâng, hilul renal, muşchiul psoas stâng, diafragmul stâng. Tumoarea avea 35 de cm diametrul și cântărea 12 kilograme.
Din echipa medicală care a realizat intervenția au făcut parte Dr. Daniel POPA, medic primar Chirurgie generală, Dr. Cosmin NICOLESCU, medic primar Chirurgie generală, Dr. HORVATH Zsuzsanna, medic specialist ATI şi dr. Dumitru GODJA, medic rezident Chirurgie generală.
Operația a fost extrem de dificilă, din cauza volumului mare al tumorii. „Intervenţia, care a fost extrem de dificilă din cauza volumului mare al tumorii, care avea un diametru de 35 de cm şi aproximativ 12 kg, dar şi datorită relaţiei strânse cu elemente vasculare importante, a durat aproximativ 2 ore, s-a desfăşurat în Blocul operator Chirurgie I şi a constat în excizia în întregime a formaţiunii tumorale, fără a lăsa ţesut tumoral restant” se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Starea pacientului, după operație, este bună, acesta urmând să fie externat în cel mai scurt timp.