Tudorel Butoi: “În spitalele de neuropsihiatrie trebuie să existe personal specializat care să acţioneze imediat în cazul violenţelor”

Ancheta declanşată de Ministerul Sănătăţii după carnagiul produs în luna august de un pacient alcoolic la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Săpoca au fost un început bun pentru reformarea sistemului de sănătate din zona psihiatrică, dar nu a descoperit unele realităţi structurale extrem de periculoase, este de părere profesor universitar doctor Tudorel Butoi, psiholog criminalist. Aflat în platoul emisiunii Medika Special de miercuri seară de la ora 14:00 de la Medika TV, moderată de Doru Gheorghiade, Tudorel Butoi a spus că pentru supravegherea pacienţilor cu afecţiuni psihice internaţi în spitalele de neuropsihiatrie este nevoie de personal specializat: “Există necesitatea ca acolo să fie un personal calificat care să ştie cum să acţioneze în situaţii de criză şi de violenţă. Să intervină cu imobilizare, cu sedare, cu izolare a elementului periculos. Eventual, rezolvarea cazului violent poate însemna folosirea cămăşii de forţă sau chiar încătuşarea sau contenţiunea”. În acelaşi context, profesorul Tudorel Butoi a atras atenţia că pacienţii cu probleme neuropsihice aflaţi în criză violentă demonstrează o forţă periculos de mare: “Un bolnav psihic aflat în criză are o putere feroce. Intră în catatonie, reacţiile sunt dezorganizate, pacientul e violent, loveşte, muşcă sau scuipă.” 

Reamintim că în luna august un alcoolic aflat în sevraj a atacat 13 persoane internate la Spitalul Săpoca din judeţul Buzău. În urma violenţelor 7 persoane au murit iar alte 6 au fost grav rănite, unele dintre ele fiind şi astăzi internate în spitale din Bucureşti. După eveniment, ministrul Sănătăţii a declanşat ample anchete la toate spitalele de profil din ţară, iar la fiecare dintre ele s-au găsit grave deficienţe structurale şi manageriale.
Aflați mai multe din materialul video următor:

Ți-ar putea plăcea

De interes