În România există, în prezent, trei mari focare de infecție cu noul coronavirus. Este vorba de localitățile Suceava, Arad și Deva, a anunțat într-o conferință de presă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
„În acest moment, avem trei focare de infecţie – Suceava, Arad şi Deva. În două dintre acestea am fost personal să verific situaţia şi urmează, în perioada următoare, şi Deva. La Suceava se intră în normal, au fost refăcute circuitele în spital, mâine începe testarea medicilor, cine va fi apt va începe munca. Se va pune în funcțiune al treilea aparat de testare Real Time.
La Arad suntem cu mult sub Suceava, dacă se respectă regulile medical și oamenii respectă restricțiile nu va fi nevoie să se impună carantină. Voi merge în fiecare regiune să verific personal cum stau lucrurile şi să lucrez cu colegii mei pentru remedierea deficienţelor”, a explicat Nelu Tătaru.
Ministrul a vorbit și despre situația din localitatea Țăndărei, unde sute de persoane s-au întors din „zonele roșii” ale Europei, dar refuză să intre în carantină sau autoizolare. „Fiecare focar este evaluat particular. Avem în acest moment trei focare mari, după cum am menționat, sunt mai multe focare mici. În cazul Țăndărei se poate ajunge la un moment dat și la carantinare. Autoritățile locale vor face ce este necesar pentru a limita aceste focare. Dacă nu se reușește, atunci vom aplica și alte măsuri”, a declarat Nelu Tătar.