Diagnosticul de hernie de disc cervicală îi face pe pacienți să se gândească la faptul că singura metodă terapeutică reprezintă intervenția chirurgicală. În realitate, această problemă medicală poate fi remediată și fără operație.
Ceea ce-i face pe pacienți să ia în calcul varianta unei intervenții chirurgicale în cazul herniei de disc cervicale este durere resimțită în această porțiune a coloanei vertebrale.
„Trebuie să înțelegem că durerea este multifactorială, sunt mai multe cauze care provoacă durerea. Intervenția chirurgicală trebuie să fie dublată și de alte semne și nu doar de durere. Astfel, durerea resimțită la nivel cervical sau durerea care coboară pe braț sau pe omoplat nu reprezintă semne că ai nevoie că ai nevoie de operație” a declarat la Medika TV, Alexandru Ilie, specialist în recuperare medicală prin fizioterapie.
Specialiștii în fizioterapie susțin faptul că, de cele mai multe ori, hernia de disc cervicală se poate remedia fără intervenție chirurgicală.
„Sunt într-adevăr semne care spun clar că este nevoie de intervenție, dar în cele mai multe cazuri ea nu este necesară. Tratamentul conservator, corect condus de specialist și aplicat de pacient conduce la fenomenul cunoscut sub numele de remise a herniei de disc. Remisia înseamnă că organismul își activează resursele sale naturale pentru a gestiona această situație” a mai spus fizioterapeutul Alexandru Ilie.