Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că dozele de anticorpi monoclonali, utilizate în tratamentul pacienților cu forme mai puțin severe de COVID-19, vor fi disponibile începând de vineri în spitalele din țară. Dozele au fost primite de România din partea Italiei, din stocurile Regiunii Lombardia.
„Studiile clinice arată că aceşti anticorpi monoclonali sunt foarte eficienţi, acesta este studiul clinic pe care îl avem. Luni seara am primit din partea Italiei şi mulţumim pentru acest sprijin 5.206 fiole, ceea ce înseamnă jumătate, două fiole fac o doză. 2.603 pacienţi din România pot să primească acest tratament. Vorbim de prima parte a bolii, forme mai puţin severe, până la a şaptea zi din simptomatologie. Este un medicament intravenos care se administrează în spitale. 50 de minute, cam atât durează administrarea, după care o oră mai e ţinut pacientul, după care poate pleca acasă. Este un sistem de protecţie care din toate studiile clinice are o eficienţă foarte ridicată”, a declarat Cseke Attila pentru Digi24.
Oficialul a explicat că dozele de ser vor fi distribuite în 134 de spitale din România.
„Ieri au apărut în Monitorul Oficial criteriile, azi după amiază am publicat şi pe site să fie total public, la ce spitale, pe ce criterii, ce am distribuit la 134 de spitale, astăzi seara toate spitalele din Bucureşti primesc acest medicament intravenos, mâine distribuim în ţară, cu speranţa că putem să primim şi să ducem în sistemul sanitar doze şi mai consistente decât avem astăzi”, a spus Cseke Attila.
Ministrul a precizat că și alte state au promis că vor trimite României acest tratament.
„Avem promisiuni şi din partea altor state membre, sperăm ca săptămâna viitoare să mai primim doze. Un asemenea tratament trebuie folosit rapid, unde nu sunt forme severe ca să nu se ajungă la forme severe”, a mai declarat ministrul interimar al Sănătății.