Testarea genetică a devenit esențială în diagnosticarea și tratamentul bolilor oncologice. Chiar și cele mai agresive forme de cancer, precum cancerul pulmonar, pot beneficia de investigații mai rapide și tratamente inovative, datorită testelor genetice.
„Cancerul pulmonar este unul dintre cele mai agresive cancere. Are parte de multe terapii țintite moleculare, iar asta a schimbat foarte mult pronosticul acestor pacienți. Dacă până acum câțiva ani majoritatea pacienților care erau diagnosticați cu cancer pulmonar primeau chimioterapie sau radioterapie, iar dacă stadiile erau incipiente beneficiau de operații chirurgicale, actualmente pe baza testărilor genetice putem să găsim defecte moleculare care au un corespondent clinic terapeutic” explică conf. dr. Andreea Cătană, medic genetician, Doctor în Științe Medicale, în cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.
Metodele de testare genetică și administrarea tratamentului țintit au făcut ca speranța de viață a pacienților diagnosticați cu cancer pulmonar, unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer, să se îmbunătățească.
„Adică un defect molecular asupra căruia putem să acționăm direct sau indirect și care poate să ducă la moartea celulelor tumorale, în unele cazuri chiar la oprirea evoluției bolii și atâta timp cât nu avem o rezistență la terapie și tratamentul funcționează evident că discutăm despre un prognostic favorabil. Dacă în cancerul pulmonar pacienții trăiau 2, 3 ani de la momentul diagnosticului, acum avem pacienți care pot să trăiască între 7 și 9 ani de la diagnosticul inițial” mai spune conf. dr. Andreea Cătană, medic genetician, Doctor în Științe Medicale, în cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.