TRANSPLANT ÎN PANDEMIE. Iașiul, singurul centru din țară în care s-au realizat transplanturi renale în ultimele luni

Spitalul Clinic “Doctor C.I.Parhon” din Iași este singurul din țară unde pandemia de coronavirus nu a oprit intervențiile de transplant renal.

O femeie de 58 de ani, care făcea dializă, a primit un rinichi nou și o nouă șansă la viață, după ce a fost supusă unei intervenții de transplant. O șansă la o viață normală a primit și o femeie de 48 de ani.

Pentru noi ziua şi operaţia au fost ca în vremuri normale. Ne-am desfăşurat activitatea cum o facem de obicei. A fost vorba de o intervenţie de transplant de la un donator aflat în moarte cerebrală. Deşi suntem într-o situaţie naţională de urgenţă, donatorul cadaveric care a venit este considerat o urgenţă şi de aceea continuăm activitatea de transplant conform recomandărilor Agenţiei Naţionale de Transplant. Suntem singurul centru din România care mai face în acest moment transplant renal.

Au avut loc două intervenţii concomitente la două paciente de 57 şi respectiv 48 de ani. Acestea făceau dializa de un an şi de doi ani. Intervenţiile au decurs că de obicei. Au duratat 4-5 ore. Au avut implicate mai multe echipe de medici, terapie intensivă. Nu au fost incidente în cursul acestor intervenţii. Atât donatorul cât şi potenţialii primitorii pe care îi chemasem în eventualitatea transplantului la spital, aşa cum facem de obicei, au fost testaţi pentru COIVD-19. Aceasta a fost diferenţa între ce facem în mod deosebit şi ce am făcut acum. Echipa de recoltă a fost de asemenea testată.”, a declarat dr. Adelina Miron de la Spitalul Clinic “Dr. C.I.Parhon” din Iaşi pentru presa locală din Iași.

Potrivit sursei citate, la spitalul ieșean au avut loc transplanturi renale și în perioada stării de urgență, respectiv în luna aprilie.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes