Țigările electronice, tot mai populare în rândul copiilor și adolescenților

Considerate o alternativă la fumatul clasic, țigările electronice au devenit tot mai populare, mai ales în rândul tinerilor. Din păcate tot mai multe studii arată cât de nociv este, de fapt, fumatul folosind dispozitive electronice.

Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii și coordonat de profesorul Teresa W. Wang, reprezentant în cadrul Centrului Național de Control și Prevenire a Bolilor Cronice, Atlanta, arată faptul că țigările electronice sunt foarte populare în rândul copiilor și adolescenților.

Cercetarea a urmărit cât de mult au folosit adolescenții țigările electronice pe parcursul anului 2020. Studiul s-a bazat pe analiza comportamentului a 14.531 de adolescenți. Astfel, 19,6% dintre aceștia erau elevi de liceu, iar 4,7% studiau la gimnaziu. Datele au arătat că aceștia fumau aproape zilnic țigări electronice. Ceea ce-i făcea să le aleagă erau aromele pe care substanțele inhalate le conțin.

„În cercetarea noastră i-am întrebat pe tineri ce tipuri de țigări electronice preferă. Aceștia au răspuns că sunt atrași de aromele de mentă, bomboane, ciocolată. Există chiar și țigări electronice, cu arome de alcool” a precizat dr. Teresa W. Wang, în studiul său, publicat în The Journal of the American Medical Association.

Riscurile la care se expun adolescenții atunci când fumează țigări electornice sunt ridicate. În 2020, un articol publicat în Daily Mail prezenta cazul unui tânăr, sportiv de performanță, care a murit din cauza vapatului. Puteți citi articolul aici.

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes