Testele antigen, distribuite de azi în toată țara. Va mai fi sau nu nevoie de confirmare cu un test RT-PCR?

De astăzi începe distribuirea testelor rapide antigen în țară, ceea ce va determina o creștere considerabilă a capacității de testare pentru depistarea noului coronavirus. Anunțul a fost făcut de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care a precizat că primele teste vor ajunge peste tot până sâmbătă, urmând ca săptămâna viitoare să ajungă în țară o nouă tranșă.

Începem distribuirea primelor 300.000 de teste rapide de antigen la nivel naţional din cele trei milioane care s-au contractat. Săptămâna viitoare vom distribui încă o tranşă. Asta înseamnă că la nivel de servicii de urgenţă, camere de gardă, spitale, poate chiar la nivelul serviciilor de ambulanţă o să începem să dăm aceste teste, posibilitatea de a testa şi de a obţine un rezultat rapid va fi mult mai mare. Deci testarea va fi mai intensă, mai frecventă, poate şi mult mai mare decât să recoltezi şi aştepţi PCR-ul”, a declarat Raed Arafat la Digi 24.

În momentul de față, rezultatul unui test rapid trebuie confirmat și cu un test PCR. Există însă discuții la nivel european pentru ca și acest tip de teste să fie recunoscut, ca având o acuratețe mare. Dacă oficialii europeni vor ajunge la o concluzie, nu va mai fi nevoie și de un test PCR care să-l confirme pe cel antigen.

„Din ce ştim, sunt discuţii la nivelul Comisiei Europene, la nivelul specialiştilor, de a recunoaşte testul de antigen rapid ca egal cu testul PCR şi să nu mai trebuiască să confirmi, ceea ce va face lucrul şi mai uşor”, a mai spus Raed Arafat. Acesta a precizat că testele antigen vor fi folosite doar în cazul persoanelor care au simptome ce indică o posibilă infecție cu noul coronavirus.

 „Nu testăm asimptomatici. Săptămâna viitoare, din ce am discutat cu domnul ministru Tătaru, vom începe să dăm şi serviciilor de ambulanţă, şi atunci când te duci la un suspect, la un simptomatic, atunci da, poţi să faci testul. Deci să înţeleagă lumea: nu vom face teste la cerere, la telefon, să vină ambulanţa să mă testeze. Exclus! Dacă ne chemi şi vedem că nu ai simptome, nu te testăm, pentru că asta înseamnă că pui sistemul de urgenţă sub presiune”, a mai spus şeful DSU, Raed Arafat.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes