TESTĂRI PUSE SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII. Testele serologice pentru COVID-19 sunt greșite în jumătate din cazuri

Testele de anticorpi utilizate pentru a determina dacă persoanele au fost infectate cu noul coronavirus ar putea fi greşite în jumătate din cazuri, transmite CNN, care citează un raport al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.

Testele de anticorpi, numite și teste serologice, caută dovezi ale unui răspuns imun la infecție. În cazul unor persoane, anticorpii pot fi detectați în prima săptămână de la infectare. S-a constatat însă că sunt înșelătoare, așa că CDC recomandă ca acestea să nu fie folosite în unele situații specifice.

“Rezultatele testelor serologice nu ar trebui utilizate pentru a lua decizii cu privire la gruparea persoanelor care au reședința comună sau se află în instituții ca școlile ori căminele. De asemenea, rezultatele testelor serologice nu trebuie utilizate pentru a lua decizii cu privire la întoarcerea persoanelor la locul de muncă”, a transmis CDC.

Potrivit instituției americane, în cea mai mare parte a țării, inclusiv în zonele puternic afectate de pandemie, prevalența anticorpului SARS-CoV2 este de așteptat să fie scăzută, variind de la mai puțin de 5% până la 25%, astfel încât testarea în acest moment ar putea duce la relativ mai multe rezultate pozitive false și mai puține rezultate fals-negative , potrivit CDC.

Un test fals pozitiv va face ca persoana care obține rezultatul să creadă că a fost infectată, când de fapt nu a fost, existând astfel riscul la o expunere reală la îmbolnăvire. În plus, există puține dovezi în legătură cu faptul că infectarea le oferă oamenilor imunitate.

Nu se poate presupune că persoanele cu rezultate ale testului de anticorpi cu adevărat pozitive sunt protejate de infecțiile viitoare”, se arată în ghidurile actualizate ale CDC.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes