Terapie intensivă modernă pentru nou-născuții din sud-estul țării, la Spitalul Județean Constanța

Bebelușii din toată zona de sud-est a României, în cazul cărora apar probleme ce le pun viața în pericol, vor avea parte în curând de îngrijiri de calitate. La Spitalul Județean Constanța va funcționa compartimentul de terapie intensivă neonatală, dotat cu echipamente medicale de ultimă generație. 30 de nou-născuți vor putea fi îngrijiți aici, potrivit unui comunicat de presă al unității sanitare, care urmează să obțină autorizația și avizul de funcționare.

“Lucrările de renovare şi modernizare a Compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală din Spitalul Judeţean Constanţa au demarat în august 2017. (…) Pe lângă renovarea, reamenajarea spaţiului şi dotarea cu mobilier, noua secţie beneficiază şi de o soluţie de telemedicină modernă, care permite transmiterea securizată de imagini şi parametri medicali, în timp real, urmărirea de la distanţă a semnelor vitale ale pacienţilor şi organizarea de videoconferinţe pentru personalul medical”, se arată în comunicat.

Investiția, care se ridică la peste două milioane de euro, a fost făcută de trei ONG-uri, respectiv Fundaţia Vodafone România, Asociaţia Dăruieşte Aripi şi Asociaţia Inima Copiilor

La ATI neonatologie Constanța ajung, anual, peste 1000 de nou-născuți din Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Galaţi și Constanţa.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes