Știri

Terapia intensivă, aproape sufocată. Câte locuri mai sunt în țară la ATI

În ultima vreme a crescut capacitatea de ATI pentru pacienții COVID-19, dar chiar și așa numărul paturilor pare insuficient. În ultimele două zile, numărul bolnavilor în stare gravă sau critică din cauza noului coronavirus, a fost de 1226. Practic, aproape de capacitatea maximă, care este de 1306 paturi pentru bolnavii COVID-19.

În toată țara mai sunt libere doar 80 de paturi, care se pot ocupa în orice moment, iar medicii de terapie intensivă trag un semnal de alarmă și spun că e nevoie de noi măsuri pentru ca numărul noilor cazuri să scadă, altfel situația va fi dramatică în curând în spitale.

Cele 80 de paturi rămase sunt foarte puține, întrucât zilnic, la platoul existent, se va ajunge în câteva săptămâni la câte 300 de pacienți care vor avea nevoie de terapie intensivă. Este obligatoriu ca autoritățile să reevalueze eficiența măsurilor, dacă  sunt capabile doar să producă stabilizare pe platou, nu sunt suficiente. Un pacient în stare gravă are nevoie de două – trei săptămâni în terapie intensivă.  Este esențial ca în următoarea perioadă să coborâm numărul de infectări”, a declarat  la Digi 24 dr. Radu Țincu, medic specialist ATI la Spitalul Floreasca.

De altfel, medicul a arătat încă de luna trecută că numai instituirea unor măsuri dure poate stopa numărul de cazuri grave.

Este necesar să se instituie măsuri de restricție. Sigur, nu va mai fi acel lockdown național, dar pentru zonele de focar va fi. Pentru că știm foarte bine, la începutul săptămânii s-au suplimentat locurile de ATI în București, au fost peste 100 de locuri nou eliberate pentru pacienții cu COVID-19, prin transformarea unor spitale în spitale suport și unele dintre spitalele de urgență au devenit spitale suport în secțiile de ATI. Aceste locuri s-au epuizat deja. Toate locurile din secțiile ATI ale spitalelor suport COVID create la începutul săptămânii sunt epuizate. Mai sunt încă 120 de locuri care vor fi și ele incluse în această strategie. Sunt însă zeci de cazuri în fiecare zi care blochează camerele de gardă. Este foarte posibil ca la un moment dat, oricât am extinde această capacitate de ATI, ea să fie depășită”, a avertizat în urmă cu o lună medicul.

Iar cele spuse de dr. Radu Țincu la acel moment la Medika TV s-au adeverit.