Terapia cu Ivermectină, șansă pentru bolnavii de COVID-19? Ministerul Sănătății nu a aprobat utilizarea experimentală a medicamentului în spitale

Producătorii de medicamente din România cer Ministerului Sănătății să aprobe administrarea experimentală a Ivermectinei destinată uzului uman, pentru bolnavii de COVID-19 din spitalele românești.

Ivermectina, cel mai contestat medicament al momentului, ar putea fi benefică pentru bolnavii de COVID-19. Ea se utilizează deja experimental în câteva state de pe glob, rezultatele fiind încurajatoare.

Ivermectina este utilizată în SUA, Slovacia, Africa de Sud sau Egipt. S-au făcut studii care au cuprins peste 15000 de pacienți, datele sunt încurajatoare și suficiente pentru a lua în seamă acest medicament”, a precizat Dragoș Damian, director executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România, la Medika TV.

Studii experimentale privind eficiența tratamentului s-ar putea face și în România, dacă Ministerul Sănătății ar aproba aducerea în țară și distribuirea în spitale a Ivermectinei. Producătorii au disponibile 50.000 de tablete.

Am făcut o propunere Ministerului Sănătății de a aduce 50.000 de tablete pentru ca medicii din România să utilizeze experimental și, în funcție de datele obținute, să decidă dacă poate fi folosită sau nu în tratamentul și profilaxia COVID. Așteptăm încă un răspuns, am trimis notificări în decembrie, ianuarie și acum, în februarie. Avem nevoie de acordul Ministerului și al Agenției Naționale a Medicamentului nu pentru studii clinice, ci pentru ca medicii din România să-și facă trialuri și să se convingă dacă medicamentul este eficient sau nu”, a adăugat Dragoș Damian.

Medicii susțin că ar putea utiliza Ivermectina în terapia anti-COVID-19, așa cum au utilizat și alte medicamente până acum.

Avem nevoie de terapii pe care să le încercăm. Dacă ne uităm de-a lungul acestei pandemii toate tratamentele utilizate nu aveau niște dovezi foarte clare că sunt eficiente strict pentru SARS-CoV-2. Totul a fost experimental și a ținut de o experiență clinică. Este un produs care are puține reacții adverse și este un produs cu eficiență chiar și în formele severe, iar aici este un lucru foarte important. Despre Ivermectină se spune că ar fi utilă exact în formele severe, cu condiția să fie administrat cât mai aproape de debut”, a declarat dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, la Medika TV.

Producătorii de medicamente vor să introducă experimental în terapia anti-COVID-19 Ivermectina de uz uman. Există două tipuri ale acestui medicament, unul pentru uzul uman, iar celălalt pentru animale.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes