Teoriile conspirației, demontate de un renumit specialist român. De ce nu pot fi introduse microcipuri în vaccinul anti-COVID-19

Mihai Netea, renumitul infecționist român care conduce departamentul de medicină experimentală al Universității Radbound din Nijmegen, Olanda, a explicat de ce trebuie să credem în eficiența vaccinului anti-COVID-19.

Cercetătorul român a demontat pentru G4Media.ro, unele mituri care circulă pe rețelele de socializare și în rândul oamenilor cu privire la vaccinul anti-COVID-19. Unul dintre acestea are legătură cu eficiența vaccinului care nu ar exista, având în vedere că a fost obținut într-un timp scurt. „Potrivit datelor pe care le avem, vaccinul este eficace și foarte sigur. Cu puține efecte secundare, sunt foarte puține dezavantaje pe care trebuie să le luăm în considerare. Nu este niciun motiv să credem că efectele secundare la aceste vaccinuri anti-COVID19 să fie mai mari decât la alte vaccinuri folosite de mai multi ani”, a explicat cercetătorul român Mihai Netea.

Un alt mit intens promovat în spațiul public este cel legat de faptul că vaccinurile deja puse pe piață sau aflate în curs de dezvoltare, ar fi produsul unor miliardari ai lumii, responsabili și de declanșarea în mod intenționat a pandemiei. „Cine spune asta, nu este la curent cu economia produselor farmaceutice. Banii și bogăția nu se fac din vaccinuri și boli infecțioase. Un vaccin costă între 10 și 20 de dolari. În plus, sunt plătite de guvern, nu de oameni. Apoi un vaccin se face o dată, de două ori, de trei ori în viață. Cele care trebuie date de mai multe ori sunt cele anuale, așa cum este cel antigripal”, a declarat Mihai Netea.

De asemenea, cercetătorul român a explicat și de ce nu se susține mitul potrivit căruia vaccinul anti-COVID-19 a apărut pentru că se știa dinainte că va fi pandemie, iar companiile erau pregătite să-l producă. „Vaccinul s-a dezvoltat foarte rapid fiindcă s-a investit mai mult ca niciodată într-un singur an. Mai mult, tehnologiile pe care se bazează aceste noi vaccinuri existau de ani de zile. De exemplu, noul vaccin de la Pfizer și BioNTech a fost adaptat pe baza vaccinurilor anti-cancer, la care lucra BioNTech, și au schimbat foarte repede focusul fiindcă a venit pandemia. Nu este nimic deosebit, nimic secret. Erau niște tehnologii care se dezvoltau pentru diferite boli. La fel și Moderna, care lucra tot pentru vaccinuri anti-cancer”, a explicat cercetătorul român.

De asemenea, specialistul român a explicat și de ce nu pot fi introduse cipuri în organismul uman, în urma vaccinării: „Eu vă spun sincer că nici nu știu ce să răspund la această chestiune, fiindcă o astfel de tehnologie nici nu există. Cipurile care pot stoca și transmite informația sunt mult prea mari pentru a putea fi administrate prin injectare. Nanocipuri nu există. În SF este frumoasă ideea, dar în lumea reală această tehnologie nu a fost încă dezvoltată.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes