TELEMEDICNA: Cele 6 servicii medicale care vor putea fi acordate de la distanță

Serviciile de telemdicină au devenit, în sfârșit, operaționale, prin reglementare legală. Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care aprobă furnizarea serviciilor medicale la distanță.

Potrivit actului normativ adoptat de Guvern serviciile medicale care pot fi oferite prin telemedicină sunt teleconsultația, teleexpertiza, teleasistența, teleradiologia, telepatologia sau telemonitorizarea.

Beneficiarii sistemului de telemedicină sunt pacienții care astfel pot avea acces mai rapid la servicii medicale.

Unul dintre beneficiile telemedicinei este reprezentat de limitarea răspândirii SARS-CoV-2, pentru că, astfel, pacienții nu mai sunt obligați să aștepte în fața cabinetelor medicale pentru consultații.

În termen de 45 de zile de la elaborare, Ministerul Sănătății va elabora normele metodologice generale de punere în aplicare a ordonanței, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, act normativ care va cuprinde:

a) specialităţile medicale şi lista serviciilor care fac obiectul serviciilor de telemedicină;

b) condiţiile de organizare şi funcţionare a telemedicinei, pentru fiecare tip de serviciu de telemedicină;

c) responsabilitatea stabilirii calităţii serviciului de telemedicina si a verificarii respectării ei;

Categorii: Sănătatea în România, Sfatul specialistului, Stil de viață, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea