Creierul uman combinat cu dezvoltarea tehnologică ar putea constitui baza unei noi specii umane. Un articol din publicația britanică Vox scoate la iveală o serie de proiecte și experimente controversate care încearcă să îmbine știința cu lumea digitală.
Ce este, mai exact, biohacking-ul? Pe scurt, este încercarea de a depăși limitele corpului și a minții umane, prin manipularea creierului cu ajutorul unor proceduri și metode nu tocmai ortodoxe. Unul dintre reprezetnații acestui curent extrem este Dave Asprey, un biohacker care a creat compania de suplimente Bulletproof și care face tot felul de experiemente pe propriul corp: de la injectarea cu celule stem, până la scăldat în lumină roșie sau post negru.
La fel ca el, în special printre miliardarii din domeniul tech, există mulți adepți ai acestor terpaii extreme, princ are încearcă să dobândească viața veșnică ori să-și optimizeze la maximum capacitățile fizice și cognitive. Spre exempluu, unii merg până la a-şi implanta cipuri de computer în corp. Implanturile le permit să facă totul, de la deschiderea uşilor, la monitorizarea subcutanata a nivelului glucozei din sânge. De altfel, gerontologul Aubrey de Grey susţine că prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja, fără să știm însă cum și unde.
Întrebarea care reiese din articolul din Vox este însă una pertinentă: cât de greu va fi să rămâi un simplu muritor într-un viitor al superoamenilor?