Te trezești adesea cu dureri de cap? Iată cele mai frecvente cauze și cum le poți elimina cu ușurință

Să îți începi ziua cu durere de cap nu este deloc plăcut! Iar dacă acest lucru se întâmplă (aproape) zilnic, disconfortul este cu atât mai mare și mai apăsător. Iată ce spun specialiștii despre principalele cauze ale durerilor de cap matinale și ce putem face pentru a ne trezi mai bine și mai odihniți:

Dr. Nisa Aslam, specialist somnolog, a declarat pentru The Mirror: „Durerile de cap matinale sunt foarte frecvente și au o varietate de cauze, inclusiv privarea de somn, somnul prea lung, anxietatea, sforăitul, apneea în somn sau consumul excesiv de alcool, seara, ceea ce poate duce la deshidratare în timpul nopții – chiar și nivelurile scăzute de alcool pot perturba tiparele de somn.”

Dar durerile de cap nu apar doar din cauza modului în care am dormit noaptea precedentă, ci pot fi cauzate și de condițiile în care dormim.
„Poluarea aerului din interior, inclusiv mucegaiul, acarienii, firele de păr de animal și alți alergeni pot provoca, de asemenea, dureri de cap dimineața”, a continuat medicul.

Acum, că am identificat principalele cauze, haideți să vedem ce este de făcut!
1. Respectarea orarului de somn (adormire și trezire la aproximativ aceeași oră, în fiecare zi)
2. Hidratare (este bine să beți suficientă apă pe parcursul întregii zile, pentru ca noaptea corpul să nu aibă de suferit)
3. Faceți sport în timpul zilei – efortul fizic ajută la eliminarea stresului și la conferirea unui somn mai bun!
4. Evitați alcoolul, în special seara (alcoolul deshidratează și mai tare)
De asemenea, dacă durerea de cap este cauzată de poluarea interioară, dr. Aslam recomandă să evitați „odorizantele sintetice” și „produsele de curățare de uz casnic, deoarece toate sunt o sursă de compuși organici volatili toxici (COV) care încarcă aerul cu și mai multe substanțe chimice”.
Mai mult, dacă problema ar putea fi de natură alergică, aveți grijă să aspirați bine salteaua, pentru a elimina acarienii, dar și să aerisiți camera înainte de somn și să păstrați un nivel maxim de igienă în spațiul de dormit. De asemenea, purificatoarele de aer ar putea fi de un real ajutor!

Dacă durerile de cap matinale persistă, trebuie consultat medicul specialist.

Sursa

Categorii: Breaking Medika, Sfatul specialistului
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea