(VIDEO) Tăierea stomacului, soluție terapeutică doar pentru anumiți pacienți. Ce etape trebuie să traverseze

Obezitatea nu mai reprezintă demult o problemă care ține de estetică, ci e o problemă de sănătate cu care se confruntă tot mai mulți oameni. Potrivit studiilor, circa 55% dintre persoanele care au vârsta de peste 18 ani sunt supraponderale sau obeze. Se estimează că, în toată lumea, sunt aproximativ 700 de milioane de oameni afectatți de obezitate, care reprezintă un factor de risc major pentru dezvoltarea altor afecțiuni, una dintre cele mai severe forme fiind obezitatea morbidă.

Sunt mulți factori care contribuie la instalarea obezității, dar în 95% din cazuri este vorba despre un dezechilibru energetic. Practic, mâncăm mai mult decât consumăm prin mișcare, exerciții etc, ajungându-se astfel la situații grave.

În cazurile grave, intervențiile chirurgicale bariatrice, prin care se elimină aproximativ 75% din stomac, reprezintă unica soluție pentru ca pacientul să scape de kilogramele în plus.

Cu toate acestea, medicii nu recomandă operația decât în ultimă instanță, după ce celelalte soluții de slăbire au fost epuizate, fără să dea rezultate, după cum a explicat, la Medika TV, dr. Sorin Velici, medic primar chirurg cu competențe în chirurgia bariatrică.

Noi nu îi propunem pacientului direct intervenția chirurgicală. Mai întâi în recomandăm psihoterapie, să consulte un nutriționist, să facă activitate fizică. Dar în momentul în care toate aceste încercări de soluționare a problemei au eșuat, atunci îl putem ajuta prin intermediul chirurgiei bariatrice.  Operația nu e atât pentru estetică, ci mai ales pentru sănătatea oamenilor, pentru că pe fondul obezității mulți pacienți dezvoltă o serie de afecțiuni. Iar după intervenția chirurgicală, rezultatele pentru sănătate sunt de-a dreptul spectaculoase. Am avut pacienți dependenți de insulină, care după intervenția de chirurgie bariatrică au ajuns într-un timp foarte scurt să nu mai aibă nevoie de insulină. Pentru ei e cu atât mai spectaculos cu cât tratamentul cu insulină era de 5, 10, chiar 15 ani, devenise, practic, parte din viața lor”, a spus dr. Sorin Velici.

https://youtu.be/1FJQI_Riv9M

Medicul a explicat că, după operație, pacientul trebuie să își schimbe complet stilul de viață, iar vizitele la medic trebuie să aibă loc periodic. Deși rata de succes în urma intervenției de micșorare a stomacului este foarte mare, sunt și cazuri în care pacienții ajung din nou să aibă o greutatea mai mare decât cea normală.

Categorii: Sfatul specialistului, Stil de viață
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea