Situațiile stresante nu ne afectează doar emoțional, ci și fizic. Iar pielea este unul dintre organele care reacționează cel mai puternic la stres. „Cu siguranță stresul se vede și pe…
Stresul este tot mai prezent în viața noastră, iar din cauza lui avem numeroase probleme medicale. Puțin știu că-l putem controla cu ajutorul unei unități medicale. Este vorba despre Sanatoriul…
Stresul a devenit o parte constantă a vieții moderne, iar organismul reacționează prin oboseală, iritabilitate, tulburări de somn și dificultăți de concentrare. Înainte de a apela la soluții agresive,…
Între factorii stresori și anumite stări fizice și emoționale pe care le resimțim există o strânsă legătură. Psihologii susțin că multe dintre senzațiile corpului fizic sunt provocate de felul în…
Factorii stresori sunt peste tot în jurul nostru. De multe ori încercăm să-i prevenim sau să-i înlăturăm într-un mod subiectiv. Însă, felul în care stresul ne afectează creierul se poate…
Perioada simulărilor s-a încheiat, însă elevii din anii terminali de gimnaziu și liceu intră în cea a examenelor naționale pe care le vor susține. Iar odată cu debutul acestei perioade…
Tot mai stresați de la o zi la alta, avem nevoie de metode alternative pentru a ține piept stresului. Cea mai eficientă dintre ele este pauza de cinci minute, luată…
Stresul este un factor de risc prezent în cazul multor patologii. Se pare că există o strânsă legătură între stres și depresie. Psihologii susțin că factorii stresori pot declanșa reapariția…
Stresul este un factor de risc semnificativ al multor afecțiuni. Specialiștii vorbesc despre faptul că între problemele dentare și stres există o strânsă legătură. Parodontoza este una dintre afecțiunile dentare…
Hidratarea adecvată ne ajută atât să ne menținem organismul sănătos, cât să și ținem stresul la distanță. Un studiu recent evidențiază faptul că persoanele care beau prea puțină apă nu…
Ediția de joi a emisiunii „Doza de Prevenție” a avut ca temă infertilitatea și cauzele ei. Astfel, dr. Lucia Luchian, medic primar obstetric-ginecologie, a vorbit cu moderatoarea Dorina Pîslaru despre…
Stresul ne poate afecta calitatea vieții în diferite moduri, iar problemele psihice pot avea drept factor declanșator situațiile stresante. Un exemplu sunt tulburările obsesiv compulsive. „Stresul poate să determine și…
Între visele pe care le avem atunci când dormim pare să existe o strânsă legătură. Specialiștii susțin faptul că, pe timpul nopții, creierul încearcă să proceseze mai bine informațiile ce…
Într-o situație limită pe care corpul o consideră un factor de stres, el reacționează. Specialiștii în psihologie susțin faptul că aceste reacții ale organismului față de stres sunt normale și…
Stresul este perceptut ca o stare emoțională negativă. În realitate, spun psihologii, stresul are și o parte pozitivă, care ne poate ajuta să fim mai productivi și să găsim cele…
Nu doar oamenii mari pot fi stresați, ci și copiii. Un ton mai ridicat sau obligarea acestora de a executa acțiuni care nu le sunt pe plac pot reprezenta factori…
Stilul de viață și stresul pot afecta buna funcționare a glandei tiroide. Astfel, medicii endocrinologi susțin faptul că tiroidita acută autoimună este o boală frecvent diagnosticată, în special la femei,…
Stresul este o cauză a multor afecțiuni. Tot mai multe studii arată faptul că și sănătatea orală poate fi afectată din cauza stresului. Iată care sunt problemele dentare care pot…
Între stres și traumă există o diferență semnificativă și are legătură cu puterea noastră de a rezista în fața unor astfel de situații. Dacă în cazul stresului putem gestiona emoțiile…
De cele mai multe ori avem tendința de a atribui factorilor stresanți conotații negative. În realitate, explică psihoterapeuții, stresul poate avea și o componentă pozitivă, descrisă în literatura de specialitate…
Stresul este sursa a numeroase proleme de sănătate. Specialiști explică faptul că impactul său asupra organismului poate fi ținut sub control atâta timp cât știm să recunoaștem fazele pe care…