Primele doze de vaccin anti-covid ar fi trebuit să ajungă în România în luna decembrie, dar nu este exclus să apară mici întârzieri, după ce studiile clinice pe oameni au…
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) din România solicită autorităților să asigure accesul la vaccinarea antigripală pentru pacienții cronici, o populație vulnerabilă și la risc pentru dezvoltarea unor forme…
2 710 medici, medici dentiști și farmaciști vor susține anul acesta examenul pentru obținerea titlului de specialist. Sesiunea de examen va avea loc în perioada 23 septembrie – 24 octombrie,…
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, consideră că urmează o lună grea în lupta cu pandemia de COVID-19, din cauza începerii anului şcolar și a campaniei electorale. Totuși, dacă populația va respecta…
A mai rămas puțin timp până când va începe un nou an școlar, dar Ministerul Educației încă nu are un plan concret în ceea ce privește măsurile de protecție sanitară…
Vestea redeschiderii sălilor de spectacol i-a bucurat pe iubitorii de teatru. Deși, oficial, teatrele puteau fi deschise de la 1 septembrie, în realitate directorii instituțiilor nu pot lua nici o…
Masca obligatorie în clase, limitarea contactului între elevii din alte clase, igienă riguroasă și o distanță de cel puțin un metru între elevi, în bănci, prin montarea unor separatoare de…
În timp ce Organizația Mondială a Sănătății a recomandat tuturor statelor lumii să nu mai utilizeze hidroxiclorochina și antiviralul Kaletra în tratarea bolnavilor de COVID-19, România încă folosește această combinație…
Masca de protecție devine obligatorie pentru toți elevii, inclusiv pentru cei din ciclul primar, deoarece aceștia nu pot respecta distanțarea socială în pauze sau în curțile școlilor, a anunțat ministrul…
Avocatul Poporului solicită ministrului Sănătății ca examenul de specialitate pentru medicii care au terminat rezidențiatul să fie organizat cu celeritate. Solicitarea vine în contextul în care mai multe spitale înregistrează…
Guvernul va lua în discuție în ședința programată vineri, 14 august, mai multe proiecte importante. Printre altele se va discuta despre propunerea prelungirii stării de alertă, dar pe masa membrilor…
Elevilor care din toamnă vor merge a școală nu li se va mai măsura temperatura la intrarea la ore. Anunțul a fost făcut de Dragoș Garofil, secretar de stat în…
Ministerul Sănătății anunță că în urma anchetei epidemiologice demarată în instituție încă o persoană a fost depistată cu COVID -19 în urma testelor RT PCR efectuate. Astfel, numărul cazurilor pozitive…
Ministerul Sănătății a anunțat în urmă cu puțin timp un nou caz de infectare cu noul coronavirus în rândul angajaților din Minister. Este vorba despre o persoană care a fost…
O angajată a Ministerului Sănătății a fost depistată pozitiv la testul RT- PCR, pentru SARS-CoV 2, anunță Ministerul într-un comunicat de presă. Imediat după aflarea rezultatului testului, Direcția de Sănătate…
Secretarul de stat col. medic Ionel Paul Oprea va coordona Direcția de Sănătate Publică a municipiului București, în urma unei decizii a ministrului Sănătății Nelu Tătaru. Potrivit unui comunicat de…
România va primi 25.157 flacoane Veklury (Remdesivir) pentru tratarea pacienților cu COVID -19, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare. Medicamentele vor ajunge în…
Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile începând de vineri, 17 iulie, ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Astfel, rămâne obligatorie purtarea măştii în…
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că marți, 23 iunie, va semna ordinul care va stabili că pacienții cu COVID-19, asimptomatici, vor putea fi tratați și altfel, nu doar în…
Mai multe spitale din România în care sunt tratați pacienți infectați cu noul coronavirus au ajuns deja la capacitatea maximă sau sunt aproape de pragul în care să nu mai…
Bilanțul pandemiei prezentat de președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, potrivit căruia numărul deceselor a crescut cu 20% în ultimele luni din cauza afecțiunilor netratate la timp, comparativ…