Sute de copii cu gripă sau viroze respiratorii, consultați într-o singură zi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București

Sute de copiii au ajuns într-o singură zi cu gripa sau viroze respiratorii la camera de gardă a Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului pentru News.ro. Medicii spun că aceste afecțiuni nu trebuie tratate după ureche și le recomandă părinților să se adreseze prima dată medicului de familie sau medicului pediatru pentru prescrierea unui tratament.

„La Unitatea de Primiri Urgenţe vin peste 300 de cazuri pe zi, chiar 350 într-o singură gardă, din care aproape 200 sunt cazuri pediatrice, în general viroze respiratorii, viroze digestive, avem gripă, rotavirus, şi bineînţeles covidul, care nu a dispărut. Majoritatea copiilor nu sunt vaccinaţi împotriva gripei, cei care fac simptomatologie şi care se internează nu sunt vaccinaţi. 

Enterovirozele sunt date de un alt virus, rotavirusul de exemplu, care dă probleme digestive, vărsături, diaree care duc la deshidratare şi de aceea copiii au nevoie de internare pentru perfuzare şi rehidratare, iar gripa este mai mult un virus respirator. Cazurile de COVID au scăzut, pe primul loc acum la copii este gripa urmată de enteroviroze”, a explicat Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii. 

Medicul spune că ridicarea restricțiilor a dus la creșterea numărului de cazuri, în condițiile în care masca de protecție sau distanțarea din timpul pandemiei au protejat și împotriva altor virusuri.

„Principalul pericol la care se expun copiii în această perioadă este că nu se mai ţine nicio regulă, nu mai avem nici masca, nu mai ţinem nici distanţarea, toată lumea se înghesuie, şcolile funcţionează, grădiniţele, transmiterea este mult mai frecventă, ne-am obişnuit în timpul pandemiei să mai respectăm unele reguli care acum au dispărut, chiar şi banalul spălat pe mâini, probabil că de asta au apărut şi aceste enteroviroze, boala apare pentru că nu ne mai spălăm pe mâini când trebuie. 

Când observă semne de boală la copil părinţii ar trebui să ia legătura cu un medic de familie, cu o policlinică, să urmărească evoluţia copilului, să-i ofere un tratament, nu este de primă intenţie de a veni în unitatea de primiri urgenţe a unui spital. În primul rând trebuie să înceapă un tratament luând legătura cu medicul de familie şi ţinând legătura cu el sau cu un medic de la nivelul unei policlinici. 

Aceste cazuri de viroze şi gripe apar mai mult acum pentru că, în primul rând este perioada lor şi, în al doilea rând, s-a renunțat la restricţiile respective, automat toate virusurile au început să se transmită, acele protecţii minimale pe care le avem, o mască, distanţare, ne protejau cât de cât şi de celelalte virusuri, nu numai de coronavirus”, a mai afirmat Raluca Alexandru.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea