Acizii Omega 3 au devenit foarte populari datorită beneficiilor pe care le au asupra inimii. Alcătuit din două substanțe importante pentru organismul nostru, acești acizi sunt recomandați atât persoanelor sănătoase cât și persoanelor care suferă de probleme cardiace. În natură există numeroase surse sănătoase de acizi Omega 3.
Acizii Omega 3 sunt foarte importanți pentru sănătatea corpului nostru deoarece pot reduce tensiunea arterială, nivelul trigliceridelor și pot împiedica dezvoltarea plăcilor de aterom în artere. Totodată, studiile au arătat faptul că acizii Omega 3 pot reduce riscul apariției infarctului miocardic sau a unui accident vascular cerebral.
Surse naturale de Omega 3
Pe piață există numeroase produse farmaceutice care au ca ingredient acizii Omega 3. Totuși există câteva alimente naturale pe care le putem consuma fără probleme și de unde corpul nostru poate sintetiza acizii Omega 3.
Carnea de pește este principala sursă de Omega 3 pentru organismul nostru. Specii precum somonul, păstrăvul sau sardinele proaspete au în compoziția lor o cantitate suficientă de Omega 3. Totodată și fructele de mare sau algele marine conțin cantități importante de Omega 3.
Uleiul de rapiță este considerat sănătos tocmai datorită concentrației ridicate de acizi Omega 3 din compoziția sa. Uleiul de rapiță poate fi utilizat atât în salate, cât și în preparatele gătite termic. Este de preferat să renunțăm la uleiul de floarea-soarelui pentru că nu conține acizi Omega 3.
În ceea ce privește legumele, specialiștii ne recomandă să includem în diete spanacul, broccoli, gulia, conopida sau varza pentru că noi studii au arătat faptul că au un conținut ridicat de acizi Omega 3. Mai mult, aceste legume conferă organismului și cantitatea necesară de fibre.
O altă sursă naturală de acizi Omega 3 sunt nucile, fisticul, migdalele, precum și semințele de dovleac și de in. Uleiul extras din nuci și semințele de in oferă cea mai mare cantitate de Omega 3.