Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a vorbit, într-un interviu acordat AGERPRES pe 22 septembrie, despre finanţarea sistemului de sănătate, despre numirile la conducerea spitalelor, dar şi despre migraţia medicilor peste hotare.
Vasile Astărăstoae a criticat modul în care sunt alocate resursele bugetare către ministere, precizând că Ministerul Finanţelor nu construieşte bugetul după priorităţi.
”Încearcă să construiască bugetul după nevoi ori nevoi sunt peste tot. (…) La noi se dă la fiecare câte puţin să nu se rezolve nimic, toată lumea stă şi aşteaptă cu disperare rectificarea bugetară”, a spus acesta.
Totodată, el s-a declarat împotriva numirilor din sistem pe criterii strict politice. ”Nu înseamnă că un profesionist nu poate să facă politică. E dreptul lui. Dar când primul criteriu de promovarea este carnetul de partid, atunci este foarte grav”, a afirmat Astărăstoae.
Potrivit acestuia, România se află pe ultimul loc în UE la numărul de medici la mia de locuitori.
AGERPRES: Aţi cerut ca Ministerul Sănătăţii să aibă puteri depline pentru ca ceea ce negociază cu sindicatele şi organizaţiile medicilor să poată fi pus în aplicare. Cum este posibil acest lucru pentru a scoate din discuţii Ministerul Finanţelor?
Vasile Astărăstoae: Ceea ce am cerut noi este să aibă un mandat de negociere deplină. (…) Ceea ce negociază cu noi să aibă un mandat foarte clar şi odată ce s-a ajuns la un punct de vedere comun el să fie îndeplinit. Mă întrebaţi de Ministerul de Finanţe. Într-adevăr, în toate ţările, cel mai criticat este MFP. Şi se spune că el are o poziţie dominantă în Guvern. Dar nu ca în România. În România Ministerul de Finanţe are independenţă deplină. Totuşi politica o face Guvernul. Deci în Guvern dacă se ia o decizie Ministerul de Finanţe trebuie să o ducă la îndeplinire, inclusiv în construcţia bugetului. Ceea ce reproşez eu Ministerului de Finanţe din România este că el uită un lucru esenţial – că toate cifrele pe care le introduce trebuie să le introducă în interesul cetăţenilor, în interesul ţării.
De regulă tehnocraţii de la Ministerul Finanţelor introduc cifrele de asemenea manieră încât să le iasă balanţa – atâtea venituri şi deficitul să fie, dacă nu se poate pe zero, să fie cât mai mic. Politica lui este o politică în care reducem cheltuielile, dar nu stimulăm ca banii să fie mai mulţi. Nu mă refer la textul pe care toată lumea îl spune nu se colectează. Eu mă refer la politici care să creeze, să aducă bani. Numai dacă reduci cheltuielile nu rezolvi, pentru că până când poţi să strângi cureaua? O strângi până când se rupe şi atunci el, Ministerul Finanţelor, vede cifre şi nu vede oameni în spatele cifrelor, destine şi sisteme. Al doilea lucru pe care-l reproşăm noi, profesioniştii din sănătate, este că nu s-a înţeles dezvoltarea economică prin politici intersectoriale. (…) Dau un exemplu. Eu când dezvolt o unitate medicală şi o fac ca să fie performantă în acelaşi timp trebuie să iau un aparat – TVA merge la buget…în acelaşi timp produc sănătate, oamenii nu mai sunt atât de bolnavi, oamenii aceia nu mai intră în concedii medicale, se duc şi lucrează – dar să aibă unde. Fac o construcţie, o fabrică de cărămidă… Ele trebuie gândite în aşa fel încât când analizezi să vezi că de fapt cheltuielile pe care le faci se reîntorc şi uneori se întorc mai mult pentru că pot să dezvolt un turism medical, dacă am o unitate medicală care este performantă şi-mi aduce bani în sistemul meu, nu se scurg banii de la mine, mai ales acum când o să vină directiva cu libera circulaţie – de la mine dintr-un sistem tot sărac să se ducă într-un sistem bogat.
Şi al treilea lucru pe care noi îl reproşăm Ministerului Finanţelor este că nu construieşte bugetul după priorităţi. Încearcă să construiască bugetul după nevoi ori nevoi sunt peste tot. În momentul în care faci o prioritate ea deja devine şi intersectorială, acoperi nevoi din mai multe sisteme, dar ai o viziune şi rezolvi o problemă în câţiva ani şi pe urmă te iei de altă problemă. La noi se dă la fiecare câte puţin să nu se rezolve nimic, toată lumea stă şi aşteaptă cu disperare rectificarea bugetară. De ce să nu am un buget de la început? Să aştept rectificarea bugetară? Şi bătălia este de la cine tăiem? Dăm la altcineva…Nimeni nu poate să-şi facă un plan pe un an. Poate să fie managerul unui spital, dau un exemplu, laureata premiului Nobel – dacă lui îi spui de la început că ăsta este bugetul care este, de la început îl vezi că este subdimensionat, nu poţi să faci absolut nimic şi spui lasă că o să vedem noi la rectificarea bugetară, el trăieşte cu această iluzie şi atunci consumă mai mult, îşi consumă tot bugetul în primele 6 luni pentru că spune că o să vină rectificarea bugetară. După care o faci şi spune lasă nu-ţi ajung ultimele 3 luni, o să mai vină rectificarea bugetară şi atunci cheltuielile sunt mult mai mari pentru că atunci când iei cu ţârâita nu obţii nici discount-uri, absolut nimic şi este mai scump. În final când tragi linia vezi că de fapt este mai scump decât dacă de la început ai fi dat o sumă cu care să funcţioneze la parametrii de supravieţuire unitatea medicală.
AGERPRES: Aţi vorbit despre politizarea conducerii spitalelor. Sunt multe astfel de spitale care au manageri puşi politic?
Vasile Astărăstoae: Ceea ce am spus, şi nu de acum, mai demult, toată lumea a declamat că nu politizăm, după care au venit şi i-au înlocuit pe ai lor cu ai noştri. Şi n-ar fi un lucru rău dacă nu s-ar pune pe alte criterii decât criterii de profesionalism. Nu înseamnă că un profesionist nu poate să facă politică. E dreptul lui. Dar când primul criteriu de promovare este carnetul de partid, atunci este foarte grav.
Iarăşi nu cad în capcana celor care generalizează. Deci nu toţi care au fost puşi cu carnetul de partid n-au fost şi profesionişti. Deci, după cum nu toţi, dacă n-au partid, înseamnă că sunt profesionişti. Dar spun că acesta a fost primul criteriu de selecţie. După ce s-a făcut descentralizarea, a apărut şi aici o anarhie, măcar acolo ştiai cum e conducerea ministerului. (…) Acum depinde cum este preşedintele Consiliului. S-a diversificat, cum e preşedintele Consiliului Judeţean, cum e primarul etc, şi atunci acesta este cancerul care roade pentru că o persoană care ştie că depinde de susţinerea politică pe un post care este tehnic, nu mă refer la direcţiile sanitare, ele sunt organisme deconcentrate, dacă ministerul are coloratură politică e clar că ele fac politică de sănătate, dar şi un caracter politic, trebuie să facă politica Guvernului. Mă refer însă la spitale, la secţii de spital, pentru că depinzând de această coloratură politică nu te mai interesează să te perfecţionezi (n.r. ca medic). Dacă mă am bine cu partidul, rămân, indiferent ce ar spune ministrul, ce ar spune oricine altceva. Şi atunci se fărâmiţează, nu mai avem un sistem, avem enclave. (…)
Eu am cunoscut un manager vechi de spital, şi chiar foarte bun, pe care toată lumea a vrut să-l păstreze pentru că este şi eficient. Nici nu ştie în ce partid este, pentru că a fost chemat ‘Noi te lăsăm, dar te înscrii la noi’. Şi a zis ‘Nicio problemă’ s-a înscris, n-a fost la nicio şedinţă. (…) A trecut absolut la toate guvernările, repet, fiind un manager excepţional, excelent şi a făcut acest compromis, adică decât să mă dea afară fiindcă n-am intrat în partid, le dau şi eu adeziune. Nu mi se pare normal.
AGERPRES: Credeţi că Guvernul ar putea să transfere bani de la alte instituţii pentru a rectifica pozitiv bugetul Ministerului Sănătăţii? De unde ar putea fi luaţi banii?
Vasile Astărăstoae: Nu ştiu. Asta este deja problema Guvernului şi (…) dacă vorbeam de salarizare, ceea ce a iritat lumea medicală este că, deşi s-a spus că nu creşte la nimeni (n.r. salarii), la anumite categorii au crescut şi ultima a fost, s-a votat şi în Parlament, că o să crească la primari, preşedinţi de consiliu judeţean, etc. E foarte bine că le creşte, deci niciodată nu suntem pe principiul să moară capra vecinilor, dar atunci trebuie să fie pentru toată lumea o anumită creştere şi repet, dacă s-a spus că sănătatea, educaţia şi cercetarea sunt priorităţi naţionale, atunci începi cu sănătatea, educaţia, cercetarea nu începi cu alte categorii.
AGERPRES: Medicii români sunt apreciaţi în străinătate. Totuşi migraţia acestora creează dezechilibre. Care este numărul medicilor, asistenţilor români plecaţi şi care este deficitul din România?
Vasile Astărăstoae: N-aş putea să spun la asistenţii medicali. (…) La medici erau peste 14.000 din 2007 şi până la 1 iulie 2013, iar din 1989 şi până în prezent au plecat peste 20.000 de medici din România. Grosul însă, după cum vedeţi, este din momentul din care am intrat în Uniunea Europeană. Dacă calculăm numai cheltuielile educaţionale, strict educaţionale, nimic altceva ale statului român pentru aceşti medici care au plecat, depăşesc 3,5 miliarde de euro.
Dacă aceşti bani ar fi mers în sănătate, atunci n-am mai fi avut această migraţie. Bineînţeles că avem un deficit şi anume: avem specialităţi care nici nu ştiu cum mai supravieţuiesc. Vă dau exemplu radioterapia. Cu uimire am aflat, erau 54 de radioterapeuţi în toată România într-o ţară în care cancerul este, avem diagnostice, au mai plecat din ei, în acest moment mai avem înregistraţi la Colegiul Medicilor, cu drept de liberă practică, 43. 43 şi gândiţi-vă: Institutul de oncologie Bucureşti, Institutul de oncologie Iaşi, Institutul de oncologie Cluj, secţii de oncologie, investiţii care s-au făcut, pentru că trebuie să recunoaştem s-a investit în sănătate pe aparatură şi nu poţi s-o utilizezi pentru că n-ai oameni. La Institutul de oncologie din Iaşi, în acest moment, cu chiu, cu vai, am reuşit să adunăm cinci radioterapeuţi. O să-i formăm, am trimis pe alţii în străinătate, dar cinci oameni la un institut nou şi un institut performant. (…) În mod normal, pe normările Ministerului Sănătăţii şi pe criteriile de acreditare a spitalelor ar trebui să avem 1.800 de ATI-işti. Avem 632, pentru că restul au plecat. Erau 1.100 în 2007, restul au plecat. Atunci vezi că ai o secţie care are un singur ATI-ist care dimineaţa dă anestezia, după care face gardă la domiciliu, vine dacă este chemat, dar nu ştiu care este pentru pacient, că se întâmplă ceva, ai nevoie de ATI-ist şi durează un interval de timp de 50 de minute – o oră până când ai medicul prezent.
Deci avem specialităţi importante la care nu mai avem medici suficienţi. Per global, noi suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană cu 1,9, după unii, cu 2,1 după alţii, de medici la mia de locuitori, depinde cum faci raportarea, şi aici variaţia că noi nu ştim câţi locuitori mai sunt în România (…), deci procentul deja este relativ. Dar indiferent cum ar fi, media pe Uniunea Europeană este de 3,6 – 5,65 medici la mia de locuitori. Avem aproape la jumătate. În schimb avem exces pe alte specialităţi, pentru că şi politica de rezidenţiat a fost făcută după ureche. (…) Nu s-au dat locuri pe specialităţile deficitare, au zis, bun, îi recunoaştem ca medici de familie şi avem şi o marjă în medicina de familie, medici specialişti. Nu mai avem, pentru că au plecat în străinătate. Dar era riscul de a avea şomaj în medicina de familie, cei care erau deja să trăiască prost, pentru că la modul în care este contractul cu Casa de Asigurări trebuie să ai un număr mare de asiguraţi ca să poţi să supravieţuieşti cu cabinetul, şi în acelaşi timp, deficit major pe alte specialităţi.
Între timp, în ultimii trei ani de ani, pe această construcţie – număr de rezidenţi – specialităţi, au început lucrurile să se îndrepte, dar spun, numai aparent, pentru că, fie din perioada rezidenţiatului, fie imediat după ce şi-au luat specialitatea, pleacă să lucreze în Europa sau în America. Europa are în acest moment un deficit de 150.000 de medici, iar Statele Unite ale Americii vor ajunge până în anul 2020 cu un deficit de 200.000 de medici. Şcoala românească este recunoscută, neexistând niciun fel de incident, integrarea fiind uşoară pentru că cei care pleacă au un anumit grad de cultură şi civilizaţie, majoritatea cunosc limba ţării în care se duc şi atunci este bătălia de a lua medici din România. E mai dificil să aducă medici din alte ţări, este acest conflict între civilizaţii şi atunci spun ‘îi aducem, sunt europeni, sunt majoritatea creştini”.
AGERPRES: În ce stadiu sunt dosarele pe care le aveţi cu DNA şi ANI?
Vasile Astărăstoae: Deci, după cum se ştie, Curtea de Apel cu DNA-ul, Curtea de Apel de la Suceava le-a anulat dosarul. DNA-ul a făcut între timp recurs, o să se judece recursul. Iar cu ANI în acelaşi stadiu, deci pe recurs.
AGERPRES: Aţi apreciat că medicina personalizată este o soluţie pentru individualizarea tratamentului pentru pacienţi. Ce presupune exact acest lucru pentru pacient şi medic, care sunt avantajele unui astfel de sistem?
Vasile Astărăstoae: Medicina personalizată este un concept pe care în momentul de faţă geneticienii vor să îl confişte, şi de ce să nu o spunem cinstit, şi firmele producătoare de medicamente. Şi vor să spună că medicina personalizată este de fapt genomică individualizată, ceea ce este un lucru destul de periculos, pentru că în starea de sănătate factorul biologic, strict biologic, nu intervine decât în procent 10 până la 15%. Sunt ceilalţi factori care intervin în starea de sănătate. Şi atunci aici sunt două curente: curentul acesta care spune că ‘nu mai facem, vedem care e materialul genetic şi după aceea îi calculăm predispoziţia, riscurile, etc, şi în funcţie de asta tratăm’, care este periculos pentru că e sectară.
Celălalt curent, ce înseamnă medicină personalizată? Înseamnă că tratezi pe cel din faţa ta ca pe o persoană. Deci, nu iei ghidul şi protocolul, ai copiat, să spunem, o reţetă, ai pus un diagnostic. Deci trebuie să te raportezi la gradul lui de cultură, la posibilităţile lui economice, la, să spunem, mediul în care trăieşte, la evoluţia lui ca tip de personalitate, la ceea ce-i dă genetica şi în funcţie de asta construieşti un tratament sau construieşti o politică de prevenţie. Ori la noi asta implică iarăşi, spuneam, intervenţia mai multor factori, nu numai sistemul de sănătate: sistemul educaţional, comunitatea locală, autoritatea locală, etc. La noi medicina personalizată în acest moment are un mic viitor pe partea genetică, dar numai pentru un grup ultraselectiv, pentru că este costisitoare, iar statul nu-şi poate permite să investească în domeniu, deci se va dezvolta mai mult pe domeniul privat, dar accesul va fi numai la cei cu bani, deci discriminările vor creşte. Nu văd cine îşi poate permite să-şi facă o singură investigaţie la 1.500-2.500 euro. Şi preţurile sunt mici în România, comparativ cu străinătatea, că manopera este mică. Şi de aceea, deocamdată, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să definim foarte clar ce este medicina personalizată şi să încercăm să ne reîntoarcem la vechiul dicton al medicinei, că de fapt asta înseamnă medicina personalizată: că nu există boli, ci există bolnavi, că fiecare este o individualitate.
Trebuie să te gândeşti că în momentul în care ai un pacient în faţa ta nu există 90% şi 10%. Pacientul are şanse de 50% să facă parte din ăia 90%, iar 50% din ăia 10%. De-abia după ce l-ai analizat şi ai avut o interrelaţie cu el, de-abia după aceea poţi să-l plasezi într-unul din acele grupuri. Asta înseamnă, în opinia mea, medicina personalizată. Restul, putem să-i spunem genomic, individualizată. Deşi, şi aici aduceţi-vă aminte, acum câţiva ani i se spunea terapia genică, este cea care va vindeca, va merge direct. Şi după ce au murit nişte oameni, au trimis-o înapoi în laborator şi au trecut 10 ani şi ceva şi încă n-a mai ieşit terapia genică pe piaţă tocmai pentru că şi acolo abordarea a fost strict sectară şi ultraîngustă. (…) Uităm că în faţa noastră este o persoană. Încet-încet dezumanizăm medicina şi tratăm… în faţa noastră e un obiect pe care trebuie să-l reparăm sau este un individ. Deci uităm că este o persoană şi că actul medical, pe lângă latura strict ştiinţifică, are şi o puternică încărcătură etico-psihologică.
AGERPRES: Cum vedeţi propunerea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, privind declararea de către medici a sponsorizărilor de la firmele de medicamente?
Vasile Astărăstoae: Acum, trebuie să trag şi eu spuza pe turta noastră. Domnul Eugen Nicolăescu este în urma noastră. Noi am introdus în Codul Deontologic această obligaţie de transparenţă de a declara orice sponsorizare de la firmele de medicamente, aparatură. Deci nu le interzicem, dar trebuie să fie transparent din două motive: una – nu mai apar suspiciuni, şi al doilea lucru – persoana care a luat, să spunem, acea sponsorizare şi are un mecanism de-ăsta de control: (…) dacă mă vede acolo că am luat de la firma X şi vede că prescriu numai de la firma X este ceva suspect. O să vorbească de rău, o să mă vorbească de rău lumea. Eu am observat, este aceasta o metodă şi perfect de acord să o susţin. (…) Eu am făcut o propunere firmelor de medicamente să creăm un fond de sponsorizare, care să fie un fond comun, să fie un grup în care să gestionezi inclusiv cu reprezentanţii finanţatorului şi care să se sponsorizeze pe bază de proiect, de cerere, care să se analizeze într-un board, în care să fie şi un reprezentat al organizaţiile profesionale, al asociaţiilor de pacienţi.
Pentru că acum ce observăm? Şi este şi normal, nu condamn. Dar de regulă, o firmă sponsorizează în domeniul în care ea are desfacere, pe anumite specialităţi. Oricum, şi în subconştient dacă au tot rămâne în mintea unui prescriptor ‘uite, când am avut eu nevoie mi-a dat firma. Pe când aşa, dacă este fondul, acolo da, spui au fost firmele X, Y, Z, ele au contribuit. Nu mai este, dintr-odată, o încercare de captatio benevolentiae pe care o face firma faţă de prescriptor. În acelaşi tip, şi prescriptorul se simte liber, nu are o obligaţie, (…) şi în acelaşi timp, dacă vă uitaţi, bineînţeles, şi firmele sponsorizează lideri de opinie. În acelaşi timp ar fi şi un acces mult mai democratic şi către cei care îşi încep activitatea care n-au încă notorietate. O să vedem, o să mai insistăm cu această propunere, va fi dificil. Bun, n-a fost în România, am făcut propunerea şi în afară, nu ştiu, n-a fost primită cu mare entuziasm de către sponsori.
