Invitată special în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, difuzată la Medika TV, dr. Georgeta Hanganu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Ploiești a precizat faptul că afirmațiile cu privire la lipsa empatiei a persoanelor care refuză să doneze sânge sunt „nedrepte”.
”Peste tot se spune că, în România, un număr mic de donatori donează, un procent mic din populaţie donează şi că unii poate comentează, în mod nedrept, că românii nu sunt atât de empatici. Eu aş spune, dimpotrivă, românii sunt extraordinar de empatici. Poate sunt mai puţin informaţi. (…) Cu durere spun că noi, după Revoluţie, nu am reuşit să facem suficientă promovare donării de sânge. Cred că ar trebui să facem o publicitate mai agresivă legată de toate aspectele vieţii şi ale sănătăţii. Suntem zilnic bombardaţi cu zeci de mesaje de promovare a unor produse, idei… Poate ar trebui să fim bombardaţi şi cu mesaje de promovare a unui stil de viaţă sănătos”, a afirmat medicul Georgeta Hanganu, joi seară, la „Sistemul Medikal”.
Medicul recomandă ca tuturor românilor care sunt sănătoși și nu suferă de boli cronici să vină să doneze sânge. „România are nevoie de un bazin puternic de donatori de sânge pentru prezent, dar şi pentru viitor” a mai spus dr. Georgeta Hanganu.