Sub 700 de cazuri noi, confirmate în prima zi de Paști. Terapia intensivă rămâne sub presiune

În prima zi de Paști, în România au fost înregistrate 682 de cazuri noi de infectare. Asta în condițiile în care și numărul testelor a fost scăzut. Au fost făcute 2.731 de teste RT PCR și 3.259 de teste rapide.

A fost însă o zi neagră pentru 98 de familii care au pierdut pe cineva drag. Au murit 46 de bărbați și 52 de femei în prima zi de Paști. 4 dintre decese au fost la categoria de vârstă 40-49 de ani. În cazul a 10 persoane decedate nu au fost înregistrate sau raportate comorbidități.

Presiunea în terapie intensivă rămâne ridicată, fiind înregistrat un număr de 1.214 pacienți la ATI.

Categorii: Alertă: coronavirus, Știri
Ți-ar putea plăcea