Studiul care vine ca o ușurare pentru experți: imunitatea nu dispare atât de repede după COVID-19 cum se credea inițial

Un studiu realizat de cercetătorii Institutului de Medicină Moleculară din Portugalia reprezintă o veste bună în lupta cu pandemia, după ce acesta a scos în evidență că anticorpii dezvoltați de organismul uman în apărarea împotriva noului coronavirus nu dispar atât de repede cum se credea inițial.

Cercetarea, publicată în European Journal of Immunology, arată că anticorpi specifici au fost detectați în cazul a 90% dintre pacienții care au avut COVID-19, la șapte luni de la momentul infectării. Același studiu mai arată că nivelul de anticorpi nu are nici o legătură cu vârsta persoanei infectate, ci este determinat de gradul de severitate a bolii.

”Rezultatele acestui studiu, care s-a întins pe o perioadă de şase luni, a pus în evidenţă un model clasic de răspuns imunitar până în cea de-a şaptea lună după infectare, cu o creştere rapidă a nivelurilor de anticorpi în primele trei săptămâni după simptome, urmată de o reducere ulterioară. În faza iniţială de răspuns, rezultatele noastre arată că, în medie, bărbaţii produc mai mulţi anticorpi decât femeile, dar nivelurile se echilibrează în timpul fazei rezolutive şi sunt similare la ambele sexe în lunile ulterioare infecţiei cu SARS-CoV-2′‘, a spus coordonatorul studiului, Marc Veldhoen.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes