Un studiu al Institutului de Medicină Tropicală din Anvers, Belgia, arată faptul că speciile comune de țânțari prezente în Europa au dezvoltat o rezistență crescută la insecticide.
Specia comună de țânțar prezentă în Europa este Culex pipines, iar rezistența insectelor la produsele insecticide va avea ca efect împiedicarea medicilor de a găsi tratamente pentru bolile pe care le-ar putea transmite, printre care și febra West Nile, susțin cercetătorii belgieni.
Studiul a început odată cu primele semnale trase de mai multe țări europene care au semnalat rezistența țânțarilor la insecticide. Datele au arătat că insectele sunt rezistente la substanțe folosite curent, precum permetinul, deltametrinul bendicarmul și DDT.
Țânțarii folosiți de centrul de cercetare din Anvers au fost expuși la aceste substanțe timp de 24 de ore și mai puțin de 90% dintre ei au murit, de aici concluzia că sunt rezistenți la insecticide.
„Insecticidele erau folosite pentru a reduce riscul infectării cu virusurile transmise de țânțari. Dar această rezistență pe care am demonstrat-o ne arată cât de vulnerabili suntem, de fapt” susțin oficialii din cadrul centrului din Belgia.
ITG caută acum soluții pentru a găsi metode alternative de combatere a țânțarilor, printre care se numără chiar inteligența artificială.
Febra West Nile este o boală tot mai prezentă în Europa. În ultima săptămână, în România, trei persoane au murit din cauza acestei afecțiuni.