STUDIU: Oamenii de știință au descoperit o legătură între atacul de cord și încetinirea funcției cognitive

Potrivit unui nou studiu, atacul de cord afectează buna funcționare a creierului, putând, în timp, să provoace demență. Cercetătorii au analizat un grup de peste 30.000 de persoane și au constatat că după un atac de cord, riscul declinului cognitiv crește.

În cadrul acestui nou studiu, publicat în jurnalul JAMA Neurology, cercetătorii au analizat datele provenite din șase studii majore despre bolile de inimă și cogniție, efectuate între 1971 și 2019 în Statele Unite ale Americii.

Cercetătorii au analizat un grup de peste 30.000 de persoane. Niciuna dintre persoanele selectate pentru studii nu suferea de demență sau nu avusese un atac de cord sau accident vascular cerebral înainte de începerea cercetării. Toți participanții trecuseră printr-o evaluare cognitivă cel puțin o dată.

Cu toate acestea, în timpul cercetării, 1.033 de indivizi au suferit un infarct miocardic acut sau un atac de cord. Nu s-au observat schimbări imediate la participanți, dar declinul scorurilor cognitive la cei care au avut un atac de cord s-a accelerat în următorii șase ani sau cam așa, cu o rată mult mai mare decât cea a celorlalți participanți care nu au avut un atac de cord.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că rata de declin în cogniție poate depinde de rasa sau sexul unei persoane. Cea mai accentuată rată anuală de declin după un atac de cord a fost la persoanele de origine albă, comparativ cu cele de origine neagră.

Cu toate acestea, autorii au afirmat că, în comparație cu persoanele albe, cele de culoare aveau scoruri cognitive mai scăzute la bază, ceea ce ar putea fi rezultatul unui acces mai slab la educație de calitate sau a medicamentelor protectoare.

În concluzie, echipa a constatat că în acest studiu, un atac de cord nu a fost asociat cu o scădere acută a cogniției globale, memoriei și funcțiilor executive în momentul evenimentului. Dar a fost asociat cu o scădere mai rapidă și persistentă a cogniției în anii care au urmat atacului.

Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), o persoană suferă un atac de cord la fiecare 40 de secunde în Statele Unite. Mai mult, anual, aproximativ 805.000 de persoane din Statele Unite suferă un atac de cord.

SURSA

Categorii: Breaking Medika, Stil de viață, Știri, Studii/Cercetări
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea