Rata mortalității din cauza COVID-19 este mai mare în rândul minorităților etnice din Anglia și Țara Galilor decât în cazul albilor, potrivit unei analize realizata de Institutul de Studii Fiscale din Londra (IFS). Studiul este probabil să sporească și mai mult preocupările cu privire la decesele din comunitățile negre și asiatice ale minorității britanice. Specialiștii din IFS au descoperit că, eliminând criteriile geografice și de vârstă, oamenii din comunitatea africană aveau o probabilitate de 3,7 ori mai mare să moară în spital din cauza bolii decât albii britanici.
Rata de deces pentru cei din comunitatea pakistaneză a fost de 2,9 ori mai mare decât în cazul albilor, în timp ce numărul deceselor persoanelor originare din Bangladesh a fost de două ori mai mari.
Raportul a comparat șase grupuri – alb, indian, pakistanez, Bangladesh, africani negri și negri din Caraibe, în comparație cu nativii albi britanici.
Potrivit documentului, citat de CNN, cifrele nu pot fi explicate doar prin diferențe geografice și demografice.
Grupurile etnice indiene, negre din Caraibe și „alte albe” au avut, de asemenea, victime mai multe, deși diferența în comparație cu grupul alb britanic este mai mică.
Cifrele cuprind și date obținute din unele orașe din SUA, unde afro-americanii reprezintă o pondere foarte mare de victime ale coronavirusului.
În Chicago, 72% dintre persoanele care au murit erau negre, au spus oficialii în aprilie, deși afro-americanii reprezintă doar 30% din populația orașului.
În Louisiana, afro-americanii reprezintă 32% din populație, dar reprezintă aproximativ 70% din totalul deceselor.
IFS a declarat că studiul britanic a evidențiat „inegalități accentuate” între diferite grupuri etnice din Anglia și Țara Galilor.
“Odată ce luați în considerare vârsta și geografia, majoritatea grupurilor minoritare ar trebui să aibă mai puține decese pe cap de locuitor decât majoritatea albă britanică”, afirmă raportul.