Oficialii Institutului Național de Sănătate Publică susțin faptul că alăptarea la sân a copiilor are multe beneficii pentru dezvoltarea ulterioară a acestora. Astfel, scad șansele de a dezvolta diabet și, mai mult decât atât, li se îmbunătățește coeficientul de inteligență.
”Laptele matern este alimentul ideal pentru sugari. Este sigur, curat şi conţine anticorpi care ajută la protejarea împotriva multor boli care apar, mai ales în rândul copiilor. Laptele matern oferă toată energia şi nutrienţii de care sugarul are nevoie în primele luni de viaţă şi continuă să asigure până la jumătate sau mai mult din nevoile nutriţionale ale copilului, în a doua jumătate a primului an şi până la o treime în timpul celui de-al doilea an de viaţă. Copiii alăptaţi la sân au şanse mai bune să nu fie subponderali, supraponderali sau să sufere de obezitate şi sunt mai puţin predispuşi la diabet, pe parcursul vieţii„, susţine INSP.
Datele Institutului Național de Sănătate Publică arată faptul că, la nivel global, aproximativ 44% dintre copiii cu vârste cuprinse între 0 și 6 luni sunt alăptați la sân. Peste 800 de mii de vieți de copii ar putea fi salvate anual dacă, toți copiii cu vârste cuprinse între 0 și 23 de luni ar fi alăptați la sân.