STUDIU CU CONCLUZII INEDITE DESPRE TRANSMITEREA SARS-CoV-2. După 11 zile nu s-a mai transmis, chiar dacă pacienții au fost testați pozitiv

Un studiu al experților în boli infecțioase din Singapore, al cărui rezultat este îmbucurător, arată că persoanele cu COVID-19 nu mai sunt contagioase, după 11 zile de la momentul la care au contractat virusul, chiar dacă testele ies, în continuare pozitive, scrie bloomberg.com.

Conform unui document de cercetare al experților Centrului Național pentru Boli Infecțioase din Singapore și al Academiei de Medicină, un test pozitiv la coronavirus nu înseamnă automat că acea persoană este contagioasă tot timpul. Experții străini au precizat, în urma studiilor făcute, că nu au mai putut izola noul coronavirus după ziua a 11-a bolii, ceea ce înseamnă că bolnavii de COVID-19 nu l-ar mai transmite din acel moment.

Cele mai recente descoperiri pot avea implicații asupra modului în care sunt gestionate spitalizările bolnavilor de COVID-19. În prezent, medicii decid externarea bolnavilor infectați cu noul coronavirus după ce au două teste negative.

Urmare a descoperirilor conform cărora bolnavii de COVID-19 nu ar mai fi contagioși după 11 zile de boală, chiar dacă au teste pozitive, în continuare, Ministerul Sănătății din orașul-stat Singapore va evalua dacă se poate ține cont de aceste dovezi și dacă pot fi încorporate în planul de management clinic al pacientului.

Singapore are un total de circa 31 de mii de bolnavi COVID-19, dintre aceștia circa 45 la sută fiind externați din spitale.

Autoritățile din acest stat pregătesc redeschiderea unităților de învățământ începând din 2 iunie.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes