Un studiu sugerează că masturbarea masculină ar putea crește șansele de a avea urmași. De asemenea, cercetarea sugerează că masturbarea ar putea reduce riscul contractării infecțiilor cu transmitere sexuală.
Actul de a se autosatisfăce poate contribui la fertilizarea reușită prin creșterea excitării înainte de sex, conform studiului realizat de University College London (UCL).
Oamenii de știință au afirmat, de asemenea, că ejacularea după masturbare ajută la eliminarea spermatozizilor nefertili, lăsând spermatozoizii productivi disponibili pentru împerechere.
Cercetătorii au adăugat că masturbarea ar putea reduce, de asemenea, riscul contractării infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS). Cu toate acestea, oamenii de știință au menționat că beneficiile masturbării feminine – dintr-o perspectivă evolutivă – rămân mai puțin clare.
Dr. Matilda Brindle, coordonatoarea studiului, a declarat: „Descoperirile noastre aruncă lumină asupra unui comportament sexual foarte comun, dar puțin înțeles și reprezintă un avans semnificativ în înțelegerea funcțiilor masturbării„.
Masturbarea este frecventă în rândul animalelor, dar se crede că este mai răspândită în rândul primatelelor, inclusiv cimpanzeilor, maimuțelor și oamenilor. Studiul, publicat în revista Proceedings of The Royal Society B, s-a concentrat pe primate, atât cele sălbatice, cât și cele captive.
Dr. Brindle și colegii săi au adunat informații din 246 de lucrări academice publicate și 150 de chestionare, cu scopul de a înțelege când și de ce a evoluat masturbarea. De asemenea, au analizat comunicările personale de la experți în primate și îngrijitori de la grădini zoologice.
Concluziile sugerează că masturbarea era probabil prezentă la strămoșul comun al oamenilor și tuturor celorlalte primate.