Studiu: 4% din cazurile de cancer depistate în ultimul an, asociate cu consumul de alcool

Consumul de alcool, inclusiv moderat, poate fi o cauză pentru apariția cancerului. Este ceea ce relevă un studiu derulat de Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (CIRC), potrivit căreia aproximativ 4% din cancerele depistate în lume anul trecut au avut legătură cu consumul de alcool.

86% din cancerele depistate pot fi puse pe seama consumului riscant și excesiv de băuturi alcoolice, arată studiul, care a fost publicat în revista medicală The Lancet Oncology.

Șapte tipuri de cancer reprezintă un risc crescut pe fondul consumului de alcool, respectiv cancerul cavității bucale, cel de faringe, esofag, laringe, colon/rect, ficat și chiar cancer la sân, în cazul femeilor.

În 2020, tipurile de cancer cu cel mai mare număr de cazuri noi asociate consumului de alcool au fost cancerul de esofag (190.000 de cazuri), cancerul de ficat (155.000 de cazuri) şi cancerul de sân la femei (98.000 de cazuri)‟, arată studiul.

Acesta a făcut o analiză și pe țări, Mongolia fiind pe primul loc în ceea ce privește proporția de cazuri noi de cancer asociate consumului de alcool, respectiv 10%.

Circa 75% din cazurile de cancer asociate cu alcoolul au fost înregistrate la bărbați.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului, rezultatele studiului arată că e necesară implementarea unor „politici şi intervenţii eficace pentru a sensibiliza publicul cu privire la legătura dintre consumul de alcool şi riscul de cancer şi pentru a reduce consumul global de alcool‟.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes