Studiile care dau fiori! OBEZITATEA CREȘTE cu aproape 50% RISCUL de a muri de COVID-19

Obezitatea crește riscul de a muri de COVID-19 cu aproape 50% și poate face vaccinurile împotriva bolii mai puțin eficiente, potrivit unui studiu cuprinzător care folosește date globale.

Constatările, pe care cercetătorul principal le-a descris ca „înfricoșătoare”, arată că riscurile pentru persoanele cu obezitate sunt mai mari decât se credea până acum.

Studiul – un efort de colaborare între Universitatea din Carolina de Nord (UNC), Consiliul Saudit al Sănătății și Banca Mondială – va crește presiunea asupra guvernelor pentru a combate obezitatea.

Noul studiu de la Universitatea din Carolina de Nord asupra efectelor COVID-19 asupra persoanelor cu obezitate (persoane definite ca având un Indice de Masă Corporală mai mare de 30), constată că acestea prezintă un risc mai mare de a avea complicații și chiar de a murit în urma infecției cu noul coronavirus din toate punctele de vedere.

Riscul persoanelor obeze de a ajunge în spital cu COVID-19 este de 113%, de a avea nevoie de terapie intensivă e de 74% și de a muri din cauza virusului este de 48%.

Studiul a fost condus de prof. Barry Popkin, de la departamentul de nutriție de la Gillings Global School of Public Health al UNC, care s-a declarat șocat de descoperiri.

Riscul de a muri de COVID-19 pentru persoanele cu obezitate a fost semnificativ mai mare decât se credea până acum.

„Este un efect destul de mare. Este o creștere de 50% în esență și e un număr înfricoșător. Totul este de fapt, mult mai mare decât mă așteptam vreodată”, a spus prof. Barry Popkin, citat de The Guardian .

Studiul, publicat în revista Obesity Reviews, este o meta-analiză, care reunește date din numeroase studii efectuate în întreaga lume, inclusiv China, Franța, Italia, Marea Britanie și SUA. Obezitatea este o problemă globală pe care nicio țară nu a abordat-o încă cu succes.

Persoanele cu obezitate prezintă adesea afecțiuni medicale subiacente, care le expun la un risc mai mare de coronavirus, cum ar fi bolile de inimă și diabetul de tip 2. Obezitatea poate provoca, de asemenea, modificări metabolice, cum ar fi rezistența la insulină și inflamația, care îngreunează organismul să combată infecțiile.

 „Persoanele cu obezitate sunt, de asemenea, mai susceptibile de a experimenta afecțiuni fizice care îngreunează combaterea acestei boli, cum ar fi apneea în somn, care crește hipertensiunea pulmonară, sau un indice de masă corporală care crește dificultățile într-un spital cu intubație”, a spus prof. Melinda Beck, co-autor al studiului.

Nici un vaccin COVID-19 nu poate funcționa la fel de bine la persoanele cu obezitate, mai spun autorii studiului. „Știm că un vaccin anticovid va avea un efect pozitiv asupra persoanelor obeze, dar suspectăm din toate cunoștințele noastre de la testele privind vaccinul Sars și vaccinul antigripal că va avea un beneficiu diminuat în comparație cu celelalte”, a spus Popkin.

La concluzii similare privind riscurile în cazul persoanelor cu obezitate au ajuns și cercetătorii francezi, în cadrul altui studiu, condus de dr. Francois Pattou, directorul Departamentului de Chirurgie Generală şi Endocrină de la Spitalul Universitar din Lille, Franţa.

Aproximativ jumătate din cei 124 de pacienți cu COVID care au ajuns la terapie intensivă din eșantionul de persoane studiat erau obezi, iar ceilalți erau, în marea lor majoritate, supraponderali. Practic, doar 1 din 10 pacienți care au ajuns la terapie intensivă cu COVID-19 avea o greutate corporală normală.

Grupul pacienților infectați cu noul coronavirus a fost comparat cu un grup de control, din care au făcut parte 306 pacienți care au ajuns la terapie intensivă din alte motive și care nu aveau COVID-19. În cazul acestora s-a constatat că doar aproximativ 25% aveau obezitate, un număr similar de pacienți erau supraponderali, iar circa jumătate aveau o greutate normală.

”La câteva luni în cadrul pandemiei COVID-19, riscul crescut pe care îl prezintă acest virus pentru persoanele care suferă de obezitate nu ar putea fi mai clar. Datele noastre demonstrează că riscul de a se ajunge la forme mai grave de boală creşte odată cu IMC până la punctul în care aproape toţi pacienţii cu COVID-19 de la terapie intensivă vor ajunge să fie conectaţi la un ventilator’‘, a declarat dr. Francois Pattou.

Obezitatea este o problemă majoră la nivel planetar. De mai mulți alți medicii vorbesc despre o epidemie de obezitate, unii specialiști vorbind chiar despre faptul că există, de fapt, două pandemii: cea de coronavirus și una de obezitate.

Organizația Mondială a Sănătății a transmis, anul trecut, că obezitatea are o prevalență egală sau mai mare comparativ cu malnutriția și bolile infecțioase. OMS a avertizat că, în lipsa unor măsuri drastice de prevenție și tratament, în 2025 peste 50% din populația lumii va fi obeză.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes