ALERTĂ: CORONAVIRUS Exclusiv Știri

Managerii trebuie să stabilească cine e Salvator și cine nu, pentru acordarea stimulentelor! Ce le-a răspuns ministrul Tătaru sindicaliștilor din Sănătate (EXCLUSIV)

După ce sindicaliștii din cadrul Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța” și-au manifestat nemulțumirea și dezamăgirea față de modul în care Ministerul Sănătății a ales criteriile în baza cărora se va va acorda stimulentul de 2500 de lei cadrelor medicale aflate în prima linie în lupta cu coronavirusul, și reprezentanții Sanitas București ridică vocea și acuză deficiențe care ar putea duce la o discriminare a unora dintre salvatori.

Într-o intervenție în emisiunea Medika Special de la Medika Tv, președintele Sanitas București, Viorel Hușanu, a dezvăluit că în rândul cadrelor medicale e o nemulțumire generală legată de faptul că managerii unităților sunt cei care vor face listele cu cei care vor beneficia de acest stimulent.

”S-au făcut acele liste pentru că ordonanța spune că managerii vor nominaliza salariații care beneficiază de acele sporuri și au fost omiși foarte mulți  salariați, la DSP București, care au fost în prima linie încă din luna martie, nu a fost dat încă nimeni pe listă. ”E o stare de nemulțumire. Să lași la latitudinea managerilor, și aceștia să nu știe sau să nu vrea să-I treacă pe unii pe liste, nu e ok”, i-a transmis liderul de sindicat ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, prezent în același timp prin telefon în emisiunea Medika Special.

În fața acestei situații, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a avut un mesaj tranșant, acela că nesiguranța pe care o are corpul medical cu privire la obiectivitatea deciziilor managerilor ”va trebui să fie rezolvată”.

” Domnul Hușanu a adus în atenție o problemă a sistemului medical românesc. Un manager sau un șef de compartiment ar trebui să știe cine a muncit, cine a luat contact cu o persoană suspectă sau confirmată cu COVID. Dacă un manager nu-și știe personalul ca și capacitate e o mare problemă. Ministerul Sănătății nu are de unde să știe de la București cine a intrat în contact cu un bolnav COVID. Nesiguranța pe care o are corpul medical în acest moment în acest management o să trebuiască rezolvată.  Si la nivel de ordonanță si la nivel de modificare în Parlament se vor aduce acele soluții  care trebuie pentru ca fiecare să fie remunerat cu acest stimulent”, a declarat ministrul Sănătății.

Nemulțumiri legate de acordarea bonului de 2500 de lei sunt și la nivelul personalului din cadrul serviciilor județene de ambulanță, care cer ca toți angajații acestor instituții care au mers la intervenții de la izbucnirea pandemiei în România să primească acești bani, nu doar cei identificați și stabiliți de manageri.

”La momentul când a fost publicat în Monitorul Oficial pe 7 aprilie și în zilele care urmau am primit alte informații decât ce speram noi la început, am aflat că stimulentul nu se acordă la fel, ci doar celor care justifică în mod foarte riguros că au intrat în tangență cu un pacient infectat cu coronavirus. A fost  o machetă trimisă de la Ministerul Sănătății, de la Departamentul Fonduri Europene, care a creat o nemulțumire. Responsabilitatea era trecută total în subordinea managerului, care, el stabilește cui dă acest stimulent.  Lucrurile acestea pot fi subiective.  În ce s-a recomandat prin macheta de la minister erau mulți colegi care au intrat în contact anterior datei de 7 aprilie atunci când a fost publicat  în Monitorul Oficial și rămânea descoperită luna martie care a fost plină de intervenții în care s-a intervenit în necunoscut, pentru că mulți ascundeau de unde vin. Mă bucur că după ce am făcut solicitare către dl. Arafat și către  dl. ministru am fost contactat de secretarul de stat Andrei Baciu, care mi-a transmis că în urma discuțiilor se va găsi formulă potrivită pentru a acorda acest stimulent tuturor celor din Ambulanță care lucrează pe teren, nu discriminatoriu. ”, a declarat președintele  Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanța, Gheorghe Chiș.

 Liderul de sindicat din cadrul Ambulanței spune că ordonanța prin care  s-a stabilit inițial că se va acorda bonusul de 500 de euro ajunsese să creeze tensiuni în rândul colegilor: ”S-a creat o luptă, o discriminare în rândul colegilor iar dintr-o echipă cum a fost, am ajuns să ne împărțim în 2-3 categorii de colegi, care, fiecare, spunea: ”eu am fost la caz de coronavirus, dar nu am fost trecut pe listă”.

Ministrul Sănătății a anunțat recent că  toți cei care lucrează în spitale de suport pentru COVID-19 și au intrat în contact cu pacienți infectați vor fi recompensați cu 2500 de lei, cuantumul bonusului urmând a fi același pentru toți. Lista ar trebui întocmită de managerii unităților.