Statul în care oamenii devin mai tineri prin efectul legii

Cetățenii din Coreea de Sud au devenit cu un an sau doi mai tineri în urma unei noi legi care aliniază cele două metode tradiționale de calcul al vârstei cu standardele internaționale.

Legea elimină un sistem tradițional potrivit căruia vârsta coreenilor era calculată încă din viața intra uterină. Astfel, la momentul nașterii, aceștia aveau deja un an. Un alt sistem folosit de același stat, conferea fiecărei persoane un an în plus în fiecare zi a Anului Nou, independent de ziua sa de naștere.

Schimbarea la calculul vârstei pe baza datei de naștere a intrat în vigoare miercuri. Președintele Yoon Suk Yeol a susținut ferm această schimbare când a candidat pentru funcție anul trecut. Metodele tradiționale de calcul al vârstei au creat „costuri sociale și economice inutile„, a declarat el.

De exemplu, au apărut dispute legate de plățile de asigurare și stabilirea eligibilității pentru programele de asistență guvernamentală. Anterior, metoda de calcul cel mai răspândită în Coreea era sistemul tradițional al “vârstei coreene”, în care o persoană împlinește un an la naștere și își adaugă un an de fiecare dată când se schimba anul. Acest lucru înseamnă că un bebeluș născut pe 31 decembrie va avea doi ani în ziua următoare.

Un alt sistem numit „vârsta de numărare”, care era de asemenea folosit tradițional în țară, consideră că o persoană are vârsta zero la naștere și adaugă un an în fiecare 1 ianuarie.

Aceasta înseamnă că, de exemplu, la data de 28 iunie 2023, o persoană născută la 29 iunie 2003 are 19 ani conform sistemului internațional, 20 ani conform sistemului „vârstei de numărare” și 21 de ani conform sistemului „vârstei coreene”.

Legiuitorii au votat pentru eliminarea metodelor tradiționale de numărare în decembrie anul trecut. Cu toate acestea, multe legi existente care stabilesc vârsta unei persoane pe baza calendarului „vârstei de numărare” vor rămâne în vigoare. De exemplu, coreenii pot cumpăra țigări și alcool în anul – nu din ziua – în care împlinesc 19 ani.

Potrivit unui sondaj realizat de firma locală Hankook Research în ianuarie 2022, trei din patru coreeni erau de asemenea în favoarea standardizării. Japonia a adoptat standardul internațional în 1950, în timp ce Coreea de Nord a urmat exemplul în anii 1980.

SURSA

Categorii: Breaking Medika, Sfatul specialistului, Stil de viață, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea