Spitalul de Ortopedie Foișor, care în ultima lună a tratat doar cazuri de COVID-19, va redeveni spital non-COVD. Reprezentanții unității medicale au anunțat că probele biologice recoltate după procedurile de dezinfectare și nebulizare au ieșit negative, iar de luni va începe internarea primilor pacienți aflați prioritar pe listele de așteptare.
Pacienții aflați pe listele de așteptare au fost contactați personal de către medicii curanți și îndrumați procedural pentru a fi internați atunci când finalizează obținerea biletului de trimitere pentru internare de la medicii de familie.
„Toate probele biologice recoltate până la momentul de față sunt negative, iar procesul de validare procedurală continuă. Pacienții aflați pe listele de așteptare au fost contactați personal de către medicii curanți și îndrumați procedural pentru a fi internați atunci când finalizează obținerea biletului de trimitere pentru internare de la medicii de familie. Luni va începe internarea primilor pacienți aflați prioritar pe listele de așteptare”, au anunțat reprezentanții spitalului.
Aceștia au mai explicat că va fi o procedura de internare în pași clar stabiliți, care cuprinde verificarea documentelor de internare, întocmirea formelor de internare, testarea rapidă a pacienților vaccinați cu ambele doze de vaccin sau testarea RT-PCR a pacienților nevaccinati, cu mijloacele proprii ale spitalului. Spitalul dispune în prezent de o linie testare RT-PCR cu capacitate de 24 probe concomitente. După validarea probelor, pacienții vor fi conduși în saloane.
După primele internări, se va face o analiză a procedurilor de internare, astfel că în zilele următoare să crească numărul pacienților internați și să înceapă și programul operator. Pacienții vor primi individual informații în timp util de la medicii curanți cu care au ținut legătură.
Spitalul de Ortopedie Foișor a devenit spital COVID pe 10 aprilie, o decizie criticată atât de către personalul medical, cât și de către pacienți. Hotărârea transformării în spital COVID a venit pe fondul creșterii îngrijorătoare a numărului pacienților infectați cu noul coronavirus care necesitau internare la Terapie Intensivă.