Spitalele se pregătesc de vârful pandemiei COVID-19! Morții au devenit ”una bucată” în inventar

Scenariile cu care lucrează autoritățile din România intră într-o zonă foarte sumbră în care unitățile medicale, dar și autoritățile publice locale încep să achiziționeze servicii pentru a gestiona situațiile care vor apărea ca urmare a creșterii numărului de decese, în perioada următoare. La fel cum s-a întâmplat în cazul echipamentelor, dispozitivelor și materialelor sanitare, unde prețurile au explodat o dată cu creșterea cererii, și în cazul articolelor și serviciilor funerare sunt așteptate creșteri de prețuri sau o cerere peste oferta existentă.

Autoritățile locale din toate județele fac demersuri pentru a identifica la furnizorii de astfel de servicii și pentru a-și rezerva stocuri de materiale funerare. De pildă, Spitalul Județean Suceava, acolo unde sunt înregistrate cele mai multe decese din România, a cumpărat de pe SEAP, în urmă cu mai bine de o săptămână, 1000 de saci mortuari. Este vorba despre acei saci în care sunt preluate cadavrele de către angajații SML.

În urmă cu două zile, Spitalul de Urgență ”Sfântul Pantelimon” din Focșani a achiziționat  servicii de transport cadavre. Sinistru este că, în termenii achiziției de pe SEAP, oamenii sunt considerați la bucată, iar negocierea se face în funcție de comandă. Astfel, în descrierea contractului se arată că ”operatorul economic se va încadra într-o cantitate minimă de 270 de bucăți și maxim de 540.”, contractul fiind încheiat până  sfârșitul lunii iulie.

Asigurarea din timp,  a unor astfel de servicii, este un demers pe care l-au făcut și autoritățile din alte state. De pildă, în SUA, țară în care președintele Donald Trump a anunțat că urmează ”două săptămâni dificile”. Pentagonul a primit comandă pentru asigurarea a circa 100 000 de saci mortuari care ar urma să ajungă la agențiile de sănătate, instituții la nivelul fiecărui stat, de tipul direcțiilor de sănătate publică din România. Potrivit estimărilor Casei Albe, COVID-19 va face între 100 000 și 240 000 de morți în SUA.

În Spania, țară cu incidență crescută a COVID-19, unde s-a trecut de pragul de 100 000 de îmbolnăviri, prețurile la servicii mortuare au fost plafonate, după ce costurile cu o înmormântare au crescut și cu 2000 de euro.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes