Spitalele militare din țară sunt pregătite să preia pacienți COVID. Cine decide dacă se apelează sau nu la ajutor medico-militar

Ministrul Apărării Naționale, gen. Nicolae Ciucă, a anunțat că spitalele militare pot prelua bolnavi de COVID-19, dacă direcțiile de sănătate publică vor solicita acest lucru.

De altfel, trei spitale pe care le are MApN în subordine au fost transformate deja în unități suport pentru COVID, la Iași, Sibiu și, de la începutul lunii noiembrie, în Cluj.

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca se alătură celorlalte spitale din județ cu un număr de 30 paturi pentru pacienți COVID-19, din care 25 pentru cazuri moderate/severe și 5 paturi ATI pentru cazuri severe/critice. Structura spitalului permite organizarea acestui tip de asistență medicală, cu asigurarea circuitelor corespunzătoare, având un compartiment de boli infecțioase, un compartiment pneumoftiziologie și o secție ATI cu dotare corespunzătoare și personal înalt calificat, pregătit ca urmare a misiunilor de sprijin în lupta împotriva COVID-19 la care a participat în Suceava și Iași. În județul Cluj incidența infectărilor cu coronavirus este foarte crescută, depășind 5 cazuri la mia de locuitori. Astfel, capacitatea de îngrijire a cazurilor moderate, severe și critice din județul Cluj a fost depășită”, a anunțat Ministerul Apărării Naționale printr-un comunicat la începutul lunii noiembrie.

Iar astăzi, ministrul Apărării a reiterat ideea într-o conferință de presă.

 „Vom pune la dispoziție toate resursele și umane și materiale pentru a veni în sprijinul autorităților centrale, Guvernului și autorităților locale. Avem deja 3 spitale în afara celor de rol 2 pe care le-am oferit în sprijinul cetățenilor. Vă pot spune că aici nu este vorba doar de militari, în funcție de ceea ce decide fiecare direcție de sănătate publică la nivel local, pacienții merg și beneficiază de tratament în instituțiile noastre”, a declarat ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes