Spitalele mari din New York tratează pacienții Covid 19 cu doze mari de Vitamina C

Doctorii de pe întreg teritoriul New York-ului dau pacienților grav bolnavi de coronavirus doze mari de vitamina C, o metodă care ar fi funcționat la bolnavii cei mai greu loviți din China.

Dr. Andrew Weber, medic pneumolog și specialist în cazuri critice în cadrul rețelei de asistență medicală Northwell Health, Long Island, a declarat că a administrat intravenos imediat pacienților de la terapie intensivă 1 500 miligrame de vitamina C. Doctorul a mai explicat celor de la New York Post că pacienții primesc doze din puternicul antioxidant de 3 sau 4 ori pe zi.

Fiecare doză reprezintă de 16 ori mai mult din doza zilnică recomandată de vitamina C, totul la recomandarea Institutului Național de Sănătate.

Pentru bărbații adulți, doza recomandată este de 90 de miligrame, iar pentru femei de 75 de miligrame.

Weber a mai spus că regimul se bazează pe tratamente experimentale administrate pacienților cu coronavirus din Shanghai, China.

„Pacienții care au primit vitamina C au evoluat semnificativ mai bine decât cei care nu au primit vitamina C. Ajută extraordinar de mult, dar nu este scoasă la lumină fiindcă nu este un medicament modern”, a mai adăugat acesta.

La rândul său, Jason Molinet, purtător de cuvânt în cadrul Northwell Health, a declarat că vitamina C este „utilizată pe scară largă” ca tratament împotriva coronavirusului în sistemul de sănătate. El a menționat însă, că doza administrată pacienților variază și că totul, în acest caz, este la latitudinea doctorului.

Northwell Health este cel mai mare furnizor de asistență medicală din stat, cu 23 de spitale în New York.

Conform DAILY MAIL, la momentul de față, în statul New York se înregistrează 25 665 cazuri de coronavirus. Conform spuselor lui Molinet, circa 700 de pacienți din întreaga rețea de spitale sunt tratați împotriva coronavirusului. Însă nu a putut specifica, dintre aceștia, câți primesc tratamentul cu vitamina C.

Dr. Weber a mai explicat că vitamina C este doar unul dintre tratamentele administrate pacienților cu coronavirus. Aceștia au mai primit și hidroxiclorochină (un medicament împotriva malariei), antibiotic azitromicină, precum și diverse substanțe biologice și anticoagulante. Tot el a mai spus că pacienții cu coronavirus care suferă de septicemie au niveluri foarte scăzute de vitamina C. „Are tot sensul din lume să încercăm să menținem acest nivel de vitamina C”, a mai adăugat el.

Un studiu clinic privind eficacitatea vitaminei C administrată intravenoas la pacienții cu coronavirus a fost demarat pe 14 februarie la Spitalul Zhongnan din Wuhan, epicentrul focarului din China. Se așteaptă să fie finalizat la sfârșitul lunii septembrie, conform informațiilor de pe site-ul Bibliotecii Naționale de Medicină din SUA.

În urmă cu 2 săptămâni, directorul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, profesorul Adrian Streinu Cercel spunea cu referire la utilitatea vitaminei C în gestionarea cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus. ”Este fals, fals cu majuscule! Omul nu face deficit de vitamine aşa, din senin. Cât timp o persoană mănâncă ce trebuie, nu face deficit de vitamine. Cei care fac deficit de vitamine, fac scorbut, ajung la doctor şi li se prescrie vitamina C. Dar asta se întâmpla acum sute de ani, pe corăbii. Nu mai este cazul.”, declara profesorul doctor Adrian Streinu Cercel.

https://www.dailymail.co.uk/news/article-8149191/New-York-hospitals-treating-corona-patients-6000-milligrams-VITAMIN-C.html

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes