SPITAL MODULAR, RIDICAT LA IAȘI. Vor fi 100 de locuri pentru terapie intensivă

Luni, 27 iulie, începe instalarea unui spital modular în apropiere de Iași. Acesta va avea o capacitate de 250 de locuri, din care 100 pentru terapie intensivă.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, care a spus, într-o conferință de presă, că toate modulele din care va fi ridicat spitalul mobil pentru pacienții cu COVID-19, au ajuns la Iași.

Unitatea se va afla în zona Parcului Industrial din comuna Leţcani. Aceasta va funcționa ca secție exterioară a Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

“Imaginea este dramatică. Când vezi un spital modular îți dai seama că începi să lucrezi în condiții de război. Populația României nu înțelege. Poate și noi am avut un grad de vină pentru că nu am explicat coerent metodele de prevenție. Acum vedem că suntem depășiți total de situație, iar populația nu înțelege. Virusul nu ține cont nici de vârstă, nici de statul social. Sigur, nu vom putea abandona lupta, dar dacă cu toții, corpul medical și societatea, vom da mână cu mână, poate vom trece această pandemie cu mai puține victime“, a declarat la Digi 24 dr. Florin Roșu, șeful secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” din Iași.

Unitatea mobilă va deservi întreaga zonă a Moldovei.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes