Pandemia de COVID-19 nu este singura cu care ne vom confrunta în perioada următoare, avertizează experți din întreaga lume. Medicii susțin că omenirea va mai trece prin astfel de evenimente, într-un viitor deloc îndepărtat.
Mesajul medicilor vine în contextul în care românii par să nu fi înțeles nimic din pandemia de COVID-19, iar măsurile de relaxare și protecție sanitară impuse de autorități sunt tratate cu indiferență.
„Prin relaxare fiecare înțelege câte ceva și suntem curioși ce se va întâmpla. În mare parte, de vreo lună lucrurile sunt aproape normale, dar mai departe trebuie să ținem cont de faptul că relaxarea s-a extins și spre instituțiile care ar trebui să se antreneze în momentul de față. S-a relaxat și numărul celor vaccinați este mai mic. Dacă procedăm în modul acesta, din toamnă, este posibil să readucem în atenție infecțiile cu SARS-CoV-2”, a declarat dr. Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București, în direct la Medika TV.
Specialiștii vorbesc despre faptul că, într-adevăr, în perioada următoare noi pandemii ar putea să apară.
„A început deja era pandemiilor, vor veni serios sau mai puțin grav. Sigur, poate să vină un SARS-CoV-3. Există întotdeauna să tragi niște învățăminte, pentru că nu am învins virusul”, a mai spus dr. Emilian Imbri