O declarație a cunoscutului epidemiolog american Anthony Fauci a stârnit rumoare în toată lumea zilele trecute. El a declarat că e nevoie de precauții suplimentare pentru a ne proteja în fața noilor tulpini ale coronavirusului care au apărut și care sunt mult mai contagioase. Expertul de la Casa Albă a recomandat chiar purtarea a două măști de protecție suprapuse pentru creșterea eficienței de apărare.
Cercetătorul sucevean Radu Ciornei, doctor în în imunologie, microbiologie şi genetică moleculară, a vorbit, la Medika TV, despre protecția pe care o oferă măștile. Acesta a explicat că o mască simplă este mai eficientă decât nici o mască, dar asta nu înseamnă că purtarea uneia reduce riscul de infectare.
“Măștile chirurgicale oferă un grad de protecție de aproximativ 70%. Aceste măști sunt ca o sită. În momentul în care vorbim, strănutăm, tușim, noi producem aerosoli. Acești aerosoli sunt vehiculul prin care virusul călătorește prin aer. Dacă particulele sunt foarte mari, ele nu stau în aer îndeajuns încât să poată fi respirate, decât dacă ești în apropierea persoanei infectate, care nu poartă mască. Există niște studii care s-au făcut și care arată că dacă o persoană infectată stă mai mult de 15 minute lângă o persoană sănătoase și ambele poartă mască chirurgicală, posibilitatea de infectare scade de la fără mască la 70-75% scade la sub 5%. Deci chiar și o mască chirurgicală e bună dacă e purtată corect”, a spus prof. univ. dr. Radu Ciornei.
Expertul este de acord cu teoria lui Fauci și spune că purtarea a două măști suprapuse reduce substanțial riscul de infectare.
“Dacă punem o mască obișnuită și deasupra punem și o mască FPP2, acoperim peste 90% din particulele care ar ieși în aerul din jur și care ar putea fi infectat. Deci cu cât filtrul e mai des, cu atât posibilitatea de a răspândi acești aerosoli e mai mică”, a explicat cercetătorul român.
Pe de altă parte, Radu Ciornei a atras atenția asupra unui obicei remarcat la mulți români, care poartă măștile de protecție mai mult timp decât ar trebui sau le bagă în buzunar, pentru a le folosi mai târziu, obicei extrem de riscant.
“Foarte multe persoane poartă masca în buzunar. Țin masca în buzunar zile, săptămâni la rând. Acea mască devine un focar de infecție. Masca chirurgicală trebuie aruncată obligatoriu după o zi. Dacă o purtăm mai multe ore, la serviciu de exemplu, dacă stăm 8 ore, trebuie să o schimbăm, nu să stăm cu ea 8 ore. E ca spălatul pe mâini. Schimbăm masca de câte ori e nevoie, când simțim că se umezește. Iar dacă băgăm masca în buzunar pentru a o arunca mai târziu să o băgăm în pungă, ca să nu contaminăm totul în jur”, a mai spus, la Medika TV, cercetătorul Radu Ciornei.