În ciuda relaxărilor și a faptului că România stă foarte bine din punct de vedere epidemiologic, specialiștii vorbesc tot mai des despre faptul că țara noastră se va confrunta cu un al patrulea val în toamnă, dacă până atunci nu se vor vaccina suficiente persoane pentru a se ajunge la imunitatea de grup.
Pentru cei mai mulți specialiști, valul 4 nu e o ipoteză, ci o certitudine. Totuși, unii dintre ei sunt de părere că nu va avea aceeași intensitate ca valurile precedente.
“Va veni un moment în care curba epidemică va fi tot în creștere. Acum e în scădere și e normal, s-a mai dus un ciclu epidemic, am ajuns în sezonul cald, când rata de transmitere e mai redusă. Dar, inevitabil, toamna va veni și, inevitabil, și valul 4, care însă ar putea fi puțin amplu, pentru că va fi absorbit ușor de sistemul sanitar. Dacă nu reușim un procent mai mare de vaccinare, însă, ar putea să semene cu cele precedente. E greu de crezut că vom ajunge acolo, vaccinații întrerup lanțul de transmitere și în cercurile în care nu sunt toți vaccinați. Vă dați seama, dacă sunt 1-2 vaccinați din 10, numărul scade, în funcție de cum sunt poziționați în lanțul de transmitere. Cei vaccinați protejează pe alții și ne dorim să ajungem la peste 60 la sută rată de vaccinare pentru ca transmiterea să fie mai greoaie”, este de părere medicul Falvius Cioca, directorul DSP Timiș, citat de opiniatimisoarei.ro.
Timiș, unul dintre cele mai afectate județe în primăvară din cauza noului coronavirus, se află acum în topul județelor care înregistrează cele mai mari rate de vaccinare. Cu toate acestea, și aici s-a remarcat o scădere a numărului de persoane care se vaccinează.
„Din perspectiva zilei de azi, când avem vaccinuri suficiente și doritori mai puțini decât capacitatea de vaccinare, sunt mii bune de persoane pe care am putea să le imunizam în județul Timiș. Avem zilele acestea 2000 de inoculări pe zi, ne-am fixat la începutul pandemiei ca atunci când disponibilitatea serului e bună, să ajungem la 5000 pe zi. Am ajuns pentru foarte puține zile în acea zonă. Dacă continuam, eram protejați din perspectiva imunității colective, undeva la început – jumătate luna iulie. N-am reușit, dar avem vreme să recuperăm, să ajungem la acea imunitate colectivă. Și în septembrie tot e bun… Sper nu că vom vaccina 5000 pe zi în august sau septembrie, dar s-ar putea totuși să ajungem acolo”, a mai spus Flavius Cioca.