Sorina Pintea, control judiciar

Magistrații de la Curtea de Apel București au admis vineri contestația depusă de apărătorii Sorinei Pintea la măsura arestului preventiv. Astfel, fostul ministru al Sănătății va fi lăsat să plece acasă, urmând a fi cercetat în stare de libertate, sub control judiciar.

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a ajuns vineri dimineață la Curtea de Apel București, unde s-a judecat contestația împotriva măsurii arestării preventive. Ea a fost adusă la instanță fără cătușe, după scandalul provocat de imaginea cu ea încătușată, într-o stare  de sănătate vizibil deteriorată.

Sorina Pintea este suspectată că a luat mită sumele de 10 mii de euro și 120 de mii de lei, bani ce reprezintă un procent de 7 la sută din valoarea unui contract încheiat între spitalul din Baia Mare unde era manager și o societate.

Tags:

Ți-ar putea plăcea

De interes